„Vezi, d-aia, copilule, te sun, să știu că ești bine” (Îmi vine să urlu. Voi n-aveți aceeași senzație?!?)

Statul român, este o construcție virtuală, e așa, o… CHESTIE, pe care aproape nu ai cum s-o definești. Poate, o sumă a calităților și defectelor, a pretențiilor de cinste, onestitate și demnitate a oamenilor, un ceva care, de multeori, se urcă pe ambiții mari precum megacatedrala despre care mulți cred că ne va spăla, instantaneu, PĂCATELE.

Înseamnă o sumă de eforturi (unele așa, de florile mărului sau ale ciulinilor) în Educație, pe mai multe generații. Tot timpul ne ferim să spunem lucrurilor pe nume. Dar… e drept, avem legi proaste (care oricum sunt făcute ca să fie interpretate după placul oricui cum îmi spune, cândva, însuți ANTONIE IORGOVAN), din care rezultă instituții paralitice, care fac raportări inutile unora care sunt nepoții sau cumnații cuiva, care stau pe salarii fără număr... 

ÎNTRE TIMP, MOR OAMENI! Ați observat???????

Vezi, copile, că la 25 de ani, ca și când ai avea și 30 sau 50 de ani, pentru mine, TOT COPILUL MEU EȘTI, de ce te sun pe la 11, 12 noaptea, când știu că joci tenis în nocturnă sau te-ai dus cu prietenii să joci un snooker sau să asculți muzică. Te sun cine știe cu ce motiv, să te întreb cu scanez nu știu ce poză sau dacă ai aflat rezultatul nu știu cărui meci(că știu cât iubești sportul)… Ei bine, d-aia. Că știu că dacă îți sună telefonul e semn bun, ești undeva unde ai semnal și nu ți l-a luat și închis, Doame ferește vreun psihopat. Știu că dacă auzi și nu răspunzi pe loc , mă vei suna apoi tu. Chiar dacă te superi că te-am deranjat pentru un... nimic. Știu că-ți trece apoi și prietenii tăi nu vor mai râde de acum încolo… Mai ales băiatul acela voinic și sportiv care aspiră să se facă polițist criminalist. Da, d-iaia te sun, să am certitudinea că ești bine, undeva, în curte la Laura unde jucați rummy, la tennis, la snooker sau pe terasă unde jucați scrable. D-aia. Pentru că am ajuns să mă înfioare tot și toate, pentru că nu mai am DELOC încredere în ceea ce se întâmplă în jur. Pentru că… uite ce nenorociri sua tragedii apocaliptice (că nici nu știu cum să le mai numesc), se înșiră pe la noi, distrugând vieți, ciopârțind destine, familii, speranțe, tot, în vreme ce mațele încurcate (în copilăria mea era un joc amuzant, acum… e-un joc FATAL)ale legilor și neputințelor ucid. Ucid la propriu.

Ceea ce s-a întâmplat la Caracal e mai mult decât șocant. E mai mult decât tragic. Nu știu de ce, dar chiar și eu simt că am sânge pe mâini. Și așa ar trebui să simțim toți. Pentr că trebuia mult mai demult să zguduim totul, ca să putem însănătoși mai curând tot sistemul ăsta, de la spitale la poliție, să scăpăm țara asta de cancerul neputințeii, al birocrației, al datului din umeri și dtaului cu părerea la care suntem campioni mondiali.

Ceea ce s-a întâmplat nu e o crimă sau un lung șir de crime (după cum s-arată), e marca nefericită, însângerată a bâlbâielilor și nepotismului, a șefilor din unele instituții care, atunci când vrei să le iei un interviu, întâi îți propun o cafea îmbunătățită (cu Whisky)…, a celor care nu știu și mai ales nu vor să comunice, a unora treziți în niște funcții fără să știe esența acestora...

Vezi, d-aia, copilule, te sun, să știu că ești bine. Da, chiar dacă ești băiat. Dar ești copilul meu, ești, pentru mine, TOTUL.

Nici nu pot să-mi imaginez prin ce trec părinții fetelor răpite, chinuite, ucise. (cum s-or simți când aud ca se vorbește de RĂMĂȘIȚE UMANE???) Știu doar că pentru ei, durerea e URIAȘĂ și, pe bună dreptate, ar sări la gâtul ăluia, criminalului- care-o fi el, să-i facă felul. Și mai știu că toate AUTORITĂȚILE (ce le mai place să le spui așa) implicate în acest caz cutremurător au sângele victimelor pe mâini. Dinco de orice declarații, explicații sau… briefing-uri de presă unde dau șiei cafea, să se pună bine cu presa (poate cu ăia de se duc pe la conferințe de presă că n-au unde să bea cafeaua, că știu din ăștia mulți!!!).

Dincolo de tot și toate, dincolo de vina făptașului, e vina statului. E vina multora. E vina legilor și a atitudinii ăsteia LASĂ-MĂ SĂ TE LAS…

Vezi, d-aia, copilule, te sun sau îți dau discret vreun mesaj, să te rog să îmi iei ness sau suc când te întorci…

În rest, totul e negru, e greu, e… ca o groapă întunecată unde stau mulți la o vorbă, dezinteresați, apatici, inerți. Acolo, peste ei, vor cădea umbrele și cadavrele victimelor de la Caracal.

Oare în ce țară trăim??? Ia uite, la tv zice într-o reclamă: pentru sănătatea emoțională a copilului dumneavoastră, petreceți cât mai mult timp cu el... Aș zice și învățați-l să se ferească de orice în țara asta, că aici nimic nu e sigur. Și nici nu ești ajutat/salvat dacă suni la 112. Ba… dimpotrivă!

Îmi vine să urlu. Voi n-aveți aceeași senzație?!?

 

foto: ziare.com, Romania TV

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org