Întrebări care nasc DISPERARE, FRICĂ, SCÂRBĂ. Întrebări al căror răspunsuri au dat frâu liber MORȚII!!!

Cum colaborează poliștii locali cu POLIȚIA? (***PĂCAT, MARE PĂCAT!!! în poliia Română sunt și foarte mulți profesioniști, oameni de toată isprava care și-au însușit la superlativ atribuțiile unei profesii nobile, dar….)

Cât de bine își însușesc polițiștii de orice fel noțiunile OBLIGATORII de psihologie? (În cazul ÎNFIORĂTOR de la Caracal, le-a dat prin cap să o sune înapoi pe Alexandra, după ce aceasta a sunat de 3 ori la 112, disperată. Așa au reușit să o dea de gpol în fața atacatorului, fapt ce i-a adus IMEDIAT MOARTEA!!!!!) mai mult, ar exista indicii, că la unul dintre apeluri, fetei i s-ar fi spus că va veni un echipaj de poliție, care e în drum spre ea, ceea ce era COMPLET NEADEVĂRAT!)

În ce bază, cum sunt selectați cei care sunt operatori la 112??? 

 L-a luat careva la întrebări pe oeratorul care a răspuns la 112???

De ce nu au fost direcționate apelurile Alexandrei și către Serviciul de Ambulanță?!?!

Dacă este adevărat că Gheorghe Dincă, cel care a recunoscut că el a sărvâșit crimele atât în cazul Alexandrei, cât și în cel al Luizei, că are grave probleme psihice (inclusiv tulburări de personalitate), cum de mai avrea drept să conducă pe drumurile publice, cum de era lăsat în văzul tuturor să practice ilegal taximetria, cum de NU ERA ÎN VIZORUL AUTORITĂȚILOR?????
Acolo, la Caracal, e „sat fără câini”??? Nu i s-a părut nimănui dubios aspectul casei și al proprietății acestui individ??? Oare era cu toate taxele și obligațiile civice în oridine??? Acolo, oare, tăcerea și ochiiînchiși sunt LITERĂ DE LEGE?!?!

Era atât de simplu să se afle cine și cum a luat-o pe Luiza la ocazie, mai ales că un copil a văzut și a povestit despre o mașină gri… (care putea fi foarte repede identificată…)

Alexandra a povestit la telefon că bărbatul care a răpit-o a plecat până la farmacie. Cât de greu era să plece două-trei echipaje la farmaciile din zonă???

DE CE NIMENI NU A LUAT ÎN SEAMĂ DISPERAREA ACESTUI COPIL???? RĂSPUNDE CINEVA???

DE CE?!? DE CE??? DE CE???

Întrebări care nasc disperare și care ar trebui să lase capete și priviri plecate. Întrebări al căror răspunsuri au dat frâu liber MORȚII!!!

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!