SĂ NU MAI VEDEM AȘA CEVA!!! SPERĂM CĂ SITUAȚIA SE SCHIMBĂ: Primăria Sibiu a semnat contractul pentru asigurarea serviciilor de salubrizare pe o perioadă de 12 luni

 

Primăria Sibiu a inițiat în luna august o procedură de achiziție pentru încheierea unui acord cadru pe următorii patru ani pentru serviciile de salubrizare a domeniului public.

Procedura de achiziție a fost contestată însă de doi operatori economici, termenul de depunere a ofertelor fiind decalat astfel până în 15 noiembrie. Potrivit reprezentanților administrației sibiene, în prezent cele două oferte depuse până la termenul limită se află în evaluare. Având în vedere faptul că acordul cadru nu se va încheia până la expirarea contractului de salubritate existent, adică până în data de 9 decembrie, Primăria Sibiu a luat măsuri pentru asigurarea continuății prestării acestor servicii.

În acest sens a semnat în data de 27 noiembrie un contract pentru serviciile de salubrizare a domeniului public pe perioadă determinată, de maxim 12 luni, valabil începând din 9 decembrie. Cum este de înțeles, acest contract pe perioadă determinată va înceta de drept în momentul în care se semnează acordul cadru și primul contract subsecvent în baza acestuia, după finalizarea procedurii.

Contractul pe perioadă determinată a fost încheiat cu firma SC RER ECOLOGIC SERVICII ORADEA SA, valoarea maximă a contractului fiind de 8,8 milioane lei, în funcție de serviciile efectiv prestate.

Firma contractată are obligația să măture carosabilului, aleile, scările, pasajele, piețele publice, stațiile de transport în comun, locurile de parcare, precum și suprafețele anexe ale spațiilor de circulație. De asemenea, va curăța rigolele străzilor, va spăla carosabilul și va asigura transportul deșeurilor stradale spre depozite autorizate.

PRECIZARE: Pentru executarea serviciilor, operatorul s-a angajat să pună la dispoziție autospeciale și utilaje specifice, muncitori, conducători auto și personal de supraveghere și coordonare.

 

 

Foto: Foto: Vali Nasu‎

 

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

loading...

Adaugă comentariu

Postati comentarii la subiect. Evitati cuvintele neconforme/vulgare, mesajele violente/rasiste/xenofobe, acuzatiile neargumentate si atacurile obsesive la persoana.


Codul de securitate
Actualizează

 

ziare ziare.org