Proiect Tehnic în lucru pentru reabilitarea termică a trei clădiri din Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Două dintre acestea datează din anii 1904, respectiv 1913!

Consiliul Județean Sibiu a semnat în data de 9.01.2019 contractul de servicii de proiectare și asistență tehnică pentru obiectivul de investițiiReabilitarea termică a unor clădiri din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu”.

Potrivit autorităţilor, valoarea contractului încheiat cu Asocierea SC Consitrans SRL – Popăescu&Co SRL este de 748.468,35 lei cu TVA. Termenul de finalizare a proiectului tehnic este de 4 luni.

 

În cadrul proiectului, vor fi reabilitate termic trei pavilioane cu o suprafață utilă desfășurată de 21.300,57 mp. Concret, este vorba despre clădirea Maternității, construită în 1984, Blocul Chirurgical, care datează din 1913 și Secția Clinică Dermato-Venerologie, ridicată în 1904.

Demn de precizat, proiectul mai prevede refacerea integrală a instalațiilor de apă-canal/termice/ventilație/electrice cu realizarea de noi trasee acolo unde este cazul; reparații tencuieli, pardoseli interioare; recompartimentări interioare; înlocuirea tâmplăriei interioare și a celei exterioare (uși, ferestre); termoizolarea exterioară a pereților și refacere fațadă, reparații acoperiș; facilități pentru persoanele cu dezabilități (rampe de acces și semnalizare corespunzătoare), lift nou cu 6 stații: parter, etaj 1, etaj 2, etaj 3, etaj 4 si terasa (la Spitalul Nou/Clădirea Maternității); crearea unui nou spațiu pentru săli de cursuri, raport gardă, întâlniri în locația magazinului existent (Spitalul Nou); instalare cogenerator pentru prepararea apei calde, înlocuire cazane, instalații de încălzire/răcită produsă cu pompe de căldură sol/apă, instalații de climatizare, etc; monitorizare energetică și automatizare (sistem building management sistem), recompartimentări interioare, amenajare grupuri sanitare.

 

Perioada de execuție a lucrărilor este doi ani și jumătate.

*Această investiție este posibilă datorită fondurilor europene atrase de Consiliul Județean Sibiu prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

 

Valoarea totală a proiectului este de 50.071.306,86 lei, inclusiv TVA, din care: valoarea cheltuielilor eligibile – 44.235.105,49 lei iar valoarea cheltuielilor neeligibile – 5.911.225,37 lei.

Aşa cum precizează autorităţile, pe lângă cheltuielile neeligibile, Consiliul Județean Sibiu trebuie să asigure o contribuţie proprie totală de 2% din valoarea totală eligibilă a proiectului, în valoare de 884.702,11 lei.

 

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!