Planul Urbanistic Zonal pentru noul spital, dezbătut public la Consiliul Județean Sibiu. Realizatorii PUZ-ului au prevăzut o bandă specială destinată autobuzelor și ambulanțelor

Joi, 30 ianuarie, la Consiliul Județean Sibiu a avut loc dezbaterea publică privind planul urbanistic zonal pentru nou spital – un proiect inițiat de Consiliului Județean Sibiu și realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Sibiu, pentru edificarea unui spital integrat, cu secții de adulți și copii.

 

De remarcat ar fi că la discuţii au participat peste 80 de persoane, de la decidenți și reprezentanți ai partidelor politice la locuitori din zona Calea Șurii Mici, unde este amplasat terenul destinat construcției, aflat în proprietatea Consiliului Județean Sibiu.

La această fază de planificare urbanistică se decide în ce măsură amplasamentul noii construcții se poate încadra în prevederile din Planul Urbanistic General al Municipiului Sibiu și dacă da, care sunt condițiile ce trebuie respectate la pașii următori, când se elaborează studiul de fezabilitate și proiectul tehnic.

În deschiderea dezbaterii au luat cuvântul președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, și primarul Municipiului Sibiu Astrid Fodor, care au apreciat prezența numeroasă a cetățenilor la dezbatere, fapt ce indică interesul pentru acest proiect și au confirmat acordul politic existent pentru finanțarea obiectivului de către cele două instituții.

Arhitectul Alexandru Găvozdea, de la societatea a.plan SRL, liderul asocierii care a realizat PUZ-ul, a prezentat pe scurt principalele concluzii ale documentației de urbanism, inclusiv cele legate de studiul geotehnic și de trafic, și a răspuns întrebărilor celor prezenți alături de arhitecta Andreea Tănase.

Cu acest prilej, mulți dintre sibienii prezenți au ridicat problema traficului. Arhitecții au explicat că sursa principală a traficului în zonă nu va fi spitalul, ci dezvoltarea cartierelor rezidențiale prevăzute în vecinătate. Pentru spital, realizatorii PUZ-ului au prevăzut și scenarii care favorizează transportul nemotorizat și cel în comun, cu o bandă specială destinată autobuzelor și ambulanțelor.

În legătură cu temerile legate de poluarea din zonă, atât președinta Daniela Cîmpean cât și arhitecții au amintit de studiul privind calitatea factorilor de mediu din zonă realizat de o echipă de specialiști ai Universității Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, care a concluzionat că zona se încadrează în toți parametrii legali pentru construcții destinate funcțiunii medicale, atât din punct de vedere a calității aerului cât și a solului. „Mai mult de atât, dacă legea prevede o distanță minimă de aproximativ 1 km de groapa de gunoi, aici este vorba de peste 4 km” a precizat Daniela Cîmpean. Harta de zgomot generată de Aeroportul Internațional Sibiu arată că perimetrul prevăzut pentru spital nu este influențat din acest punct de vedere.

De altfel, aspectul poluării se va relua și în cadrul dezbaterii din 6 martie, de la sediul Agenției de Protecția Mediului, organizate în cadrul procedurii de avizare de mediu. Se preconizează că avizele vor fi obținute până la jumătatea lunii martie, iar PUZ-ul va fi supus aprobării în prima ședință de Consiliu Local după obținerea avizelor.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org