Județul Sibiu, un sfert de secol de parteneriat cu regiunea Ille-et Vilaine din Franța

Anul acesta, județul Sibiu sărbătorește un sfert de secol de parteneriat cu regiunea Ille-et Vilaine din Franța.

 

Cu această ocazie, s-a semnat un nou Acord pentru continuarea unei cooperări care a adus numai beneficii de ambele părți. Credem cu tărie că acest parteneriat reafirmă de ambele părți atașamentul la o Europă a păcii și cooperării și ne dă șansa unor proiecte europene de amploare”, transmite Daniela Cîmpean, președinta Consiliului județean Sibiu.

"Mulțumesc domnului Jean-Luc Chenut, Președintele Departamentului Ille-et-Vilaine, care ne-a confirmat că susținerea acordată cooperării cu Județul Sibiu continuă și pe viitor", a declarat președinta CJ Sibiu.
Domnia sa a mulțumit, totodată, și autorităților locale și asociațiilor din Ille-et-Vilaine și din județul Sibiu care au colaborat de-a lungul timpului și au dau naștere unor inițiative de succes în domenii diverse precum: servicii sociale, protecţia copilului, agricultură, mediu, turism, cultură și educaţie. În toate aceste domenii, județul Sibiu a beneficiat de formare profesională pentru specialiști din sectorul public dar și privat, de exemple de bune practici și metode noi de lucru. Așa cum au confirmat și cei care au luat ieri cuvântul la evenimentul aniversar, în multe dintre comunitățile locale din județ, francezii au sprijinit dezvoltarea spiritului asociativ și de implicare civică.
Demn de precizat, noul Acord continuă teme consacrate pe paliere precum servicii sociale, tineret, turism, cultură și dezvoltare rurală, la care se adaugă egalitatea de gen, un domeniu de interes pentru ambele administrații, care își propun ameliorarea calității serviciilor publice în spiritul șanselor egale și al democrației participative.
"Azi mai mult ca oricând ne dorim ca astfel de parteneriate între comunități dintre diferite zone ale Europei să continue, pentru că este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să nu lăsăm să se formeze alte cortine sau ziduri care să ne despartă din punct de vedere politic, economic, sau social."
Partenerii evenimentului "Un sfert de secol de cooperare Sibiu - Ille et Vilaine" au fost 
Echipa ApivsApivs și Solidarité 35 Roumanie. Mulțumiri Cvartetului de Coarde Brukenthal, care a asigurat o ambianță specială pentru ceremonia de semnare a acordului și echipei din cadrul Muzeul Astrapentru sprijinul organizatoric.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org