Bugetare participativă 2018 – primul proiect realizat: jocuri tematice atractive destinate elevilor din mai multe școli sibiene

Administrația sibiană anunță: Primul proiect din prima ediție a programului de bugetare participativă Sibiu a fost implementat.

Conctret, până la acest moment, 12 unități de învățământ au fost dotate cu jocuri Playform, un tip de joc pentru exterior educativ și distractiv, conceput pentru a stimula imaginația și creativitatea copiilor.

Sper ca astfel curtea școlii și joaca alături de colegi să devină puțin mai atractivă decât telefonul mobil. Cred că dacă le dăm pretextul, copiii noștri vor redescoperi cu bucurie jocurile mai clasice, dar atât de distractive. Este un proiect foarte inspirat și binevenit și îi felicit pe sibianul care l-a propus”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Jocurile Playform au fost aplicate pe asfaltul din curțile următoarelor școli:

1. Colegiul Naţional "Octavian Goga" Sibiu - Str. Mitropoliei, nr. 34

2. Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” Sibiu - Str. Gheorghe Lazăr, nr.1

3. Liceul Teoretic  "Onisifor Ghibu" Sibiu - Str. Bihorului, nr.3

4. Şcoala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu - Str. Zaharia Boiu, nr.1

5. Şcoala Gimnazială  nr.2 - Str. Avram Iancu, nr.13

6. Şcoala Gimnazială  nr.12 - Str. Piaţa Cluj, nr.1

7. Şcoala Gimnazială  nr.13 - Str. Lungă, nr.74

8. Şcoala Gimnazială  nr.4 - Str. Spartacus, nr.4-6

9. Şcoala  Gimnazială  nr.18 - Str. Lungă, nr.65

10. Grădiniţa nr.29   - Str. Negoveanu, nr.29

11. Grădiniţa nr.33   - Str. Aleea  Artileriştilor, nr.4

12. Grădiniţa nr.22   - Str. Calea Poplăcii, nr.11

Demn de apreciat, aceste jocuri au teme lingvistice, matematice, geografice, logice, etc. Valoarea contractului încheiat de Serviciul de Administrare a Unităților de Învățământ pentru amenajarea acestora a fost de 158.574,41 lei.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org