Există stele în care domnesc suflete frumoase. Uneori, pline de cântec…
LEONARD COHEN A MURIT. SFÂRŞITUL UNEI CARIERE DE 50 DE ANI…
Primele melodii semnate de Leonard Cohen, mai ales cele de pe albumul „Songs of Leonard Cohen“, lansat în 1967, au fost ancorate în muzica folk. Începând din anii 1970, sursele din care se inspira s-au multiplicat: muzică pop, de cabaret şi varietăţi. Din anii 1980, Leonard Cohen a cântat acompaniat de sintetizatoare şi corişti.
În toate operele sale, Leonard Cohen reia teme ca iubirea, pasiunea, religia, singurătatea, sexualitatea şi complexitatea relaţiilor umane. Artistul canadian şi-a asumat, de asemenea, depresia cronică de care suferea de multă vreme, pe care nu a ascuns-o niciodată.
Poeziile şi cântecele lui Leonard Cohen au influenţat numeroşi scriitori, compozitori şi cântăreţi, iar piesele sale au generat peste 1.500 de coveruri pe plan mondial. Artistul canadian a primit de-a lungul anilor numeroase premii şi distincţii internaţionale. În 2008, a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, iar opera sa poetică a fost recompensată în 2011 cu premiul Prinţul de Asturia pentru Literatură, una dintre cele mai prestigioase distincţii culturale spaniole.
„Cu profundă tristețe vă informăm de decesul poetului, compozitorului și artistului legendar Leonard Cohen”, a anunțat agentul sau pe pagina de Facebook a muzicianului, potrivit AFP.
Artistul canadian, care a concertat de trei ori în România, a primit de-a lungul anilor numeroase premii şi distincţii internaţionale. În 2008, a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, iar opera sa poetică a fost recompensată în 2011 cu premiul Prinţul de Asturia pentru Literatură, una dintre cele mai prestigioase distincţii culturale spaniole, potrivit digi24.ro.
*Leonard Norman Cohen, născut pe 21 septembrie 1934 la Montréal, şi-a lansat primul volum de poezii la Montréal în 1956, iar romanul lui de debut a văzut lumina tiparului în 1963.