NUMĂRUL VIROZELOR ȘI AL PNEUMONIILOR, ÎN CREȘTERE UȘOARĂ ÎN JUDEȚUL SIBIU. Cele mai multe internări cu pneumonii au fost la grupa de vârstă 0-1 an

 

În cadrul Sistemului de supraveghere de rutină a infecţiilor respiratorii şi a gripei, la nivelul judeţului Sibiu, în săptămâna precedentă (12.11.2018 – 18.11.2018) a crescut nesemnificativ numărul de infecții respiratorii acute- IRA (2158), cu circa 1.50% faţă de cazurile din săptămâna anterioară de raportare (2126), fiind cu 24.09% mai mare față de săptămâna omoloagă din sezonul 2017-2018 (1739).

 

Analiza stratificată pe grupe de vârstă arată că cele mai multe cazuri (circa 32%) s-au înregistrat la grupa de vârstă 15-49 ani.

 

Potrivit DSP Sibiu, numărul cazurilor de pneumonii din această săptămână este de 350. Cele mai multe cazuri (99) au survenit la grupa de vârstă 15-49 ani.

Demn de remarcat, ponderea internărilor cu pneumonii din totalul cazurilor a fost în săptămâna 46 de 21.14%, predominând internările la grupa de vârstă 0-1 an.

Sursele medicale precizează că ponderea scăzută a internărilor cu infecţii acute respiratorii (1.99%) și lipsa internărilor pentru gripă, indică faptul că formele de boală au fost uşoare.

 

De asemenea, ar fi de menționt că în intervalul respectiv au fost raportate numai 2 cazuri de „gripă”, incidenţa fiind de 0.43%000.

* Proba recoltată de la un caz de suspiciune de gripă din Sibiu a fost negativă pentru virusul gripal. Nu au fost recoltate probe noi pentru detectare de virus gripal. Astfel, actuala săptămână este caracterizată ca lipsă activitate gripală.

 

 

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org