EVOLUŢIA INFECŢIILOR RESPIRATORII, A PNEUMONIILOR, ȘI GRIPEI ÎN JUDEȚUL SIBIU. CURSURI SUSPENDATE!

Marți, 28 ianuarie, situația cazurilor cu suspiciune de gripă la nivelul județului Sibiu, se prezintă în felul următor: în unitățile sanitare sunt internate 34 de cazuri de gripă, dintre care 19 la copii. De asemenea, în colectivități au fost raportate 97 cazuri de absenteism cu suspiciune de gripă.

 

ATENȚIE: Direcția de Sănătate Publică a județului Sibiu a fost informată de către Inspectoratul Școlar Județean Sibiu despre aprobarea suspendării cursurilor în zilele de 29 și 30 ianuarie 2020 la Grădinița cu Program Prelungit Șelimbăr, pentru 3 cazuri cu suspiciune de gripă și 3 cazuri de scarlatină, în urma deciziei Consiliului de Administrație a Școlii Gimnaziale ”Mihai Viteazu” Șelimbăr și a Primăriei Comunei Șelimbăr.

Pe de altă parte, în urma centralizării datelor comunicate de către medicii de familie din județ, ca parteneri în cadrul Sistemului de supraveghere de rutină a infecţiilor respiratorii acute şi a gripei, DSP Sibiu transmite că în perioada 20.01.2020 – 26.01.2020 au fost înregistrate 2255 de IACRSi, cu circa 10,32% mai multe faţă de cazurile din săptămâna precedentă (2044), numărul acestora fiind mai mic cu 22,95% faţă de cel înregistrat în săptămâna omoloagă din sezonul 2018-2019 (2927). Analiza stratificată pe grupe de vârstă arată că cele mai multe cazuri (circa 37%) s-au înregistrat la grupa de vârstă 15-49 ani.

În intervalul menționat au fost înregistrate 423 de cazuri de pneumonie. Cele mai multe dintre acestea (117) au survenit la grupa de vârstă 15-49 ani.

Totodată, au fost raportate 211 cazuri de „gripă” față de numai 83 cazuri în săptămâna anterioară, incidenţa fiind de 45.19%000ii.

Potrivit surselor medicale, în aceeași perioadă, s-au recoltat 2 probe pentru confirmarea gripei, de la 2 elevi de la Liceul de Artă Sibiu, unde a evoluat un focar de îmbolnăviri cu suspiciunea de gripă, cu 6 cazuri în clasa a VII-a. Testele RT-PCR efectuate la Institutul Cantacuzino din București au fost pozitive pentru gripă tip AH3. Toate cazurile au fost izolate la domiciliu, au evoluat favorabil și au revenit luni în colectivitate.

În acest context, săptămâna 04 se caracterizează ca activitate gripală locală.

Rămân valabile toate recomandările privind măsurile de igienă personală (spălarea cu apă și săpun a mâinilor și folosirea batistelor pentru strănut sau tuse) și respectarea unui regim de viață sănătos (alimentație bazată pe legume și fructe, odihnă și mișcare), esențiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecțiuni respiratorii și gripă, ținându-se cont în special de evitarea oricăror aglomerații din spațiile publice.

i IACRS = Infecţii Acute de Căi Respiratorii Superioare

ii %000 = procentul la suta de mii de locuitori

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org