Probleme comune cu toaleta pe care le poți rezolva chiar și tu - lucruri pe care sa le stie orice sibian

probleme wc

WC-ul este format din două părți majore: vasul acestuia care se sprijină pe podea și rezervorul superior, care ține apa eliberată de fiecare dată când tragi apa. Bolul este făcut din porțelan, de obicei, și nu are alte părți mobile. Cu doar câteva excepții, nu există multe reparații care implică vasul.

Acesta, pe de altă parte, este locul unde se află două valve importante, precum și mânerul care inițiază acțiunea de tragere a apei. Ai putea fi surprins să afli că majoritatea problemelor din toaleta ta sunt destul de ușor de remediat. Află de aici cum.

Care sunt problemele, dar și soluțiile acestora? 

  • O problemă foarte frecventă (și foarte enervantă) pe care, cu siguranță, o poți remedia și tu este aceea când apa din closet curge constant. 

Problema apare fie din cauza faptului că mânerul de acțiune nu se așează corect în deschiderea supapei de scurgere, fie pentru că nivelul apei din rezervor este prea mare și permite apei să curgă deasupra tubului, care indică un preaplin. Oricare ar fi situația, reparațiile sunt foarte ușor de făcut. Toate supapele de umplere au metode de reglare a nivelului apei, iar mânerele sunt ușor de înlocuit.

  • Există posibilitatea de spargere/deformare a materialului closetului, mai ales dacă este unul slab din punct de vedere calitativ. Nu se pune problema cu vasele WC de la SensoDays, ale căror caracteristici sunt net superioare. Din păcate, dacă nu mai poate fi folosit, soluția se rezumă la cumpărarea unuia nou.
  • O altă problemă foarte ușor de remediat este atunci când mânerul de tras apa se desface sau se deconectează de restul rezervorului. 

De obicei, necesită una dintre cele două soluții: reconectarea firului de ridicare sau lanțului care conectează brațul la mâner ori reglarea piuliței de fixare a mânerului în interiorul rezervorului, care se poate strânge.

  • În timp ce majoritatea problemelor de toaletă au originea în rezervor, există una care implică baza acesteia: apa care se scurge în jurul bazei vasului de toaletă, de-a lungul podelei.

În timp ce unii ar putea vedea asta ca pe un condens de apă, dacă apare o baltă de apă la baza toaletei tale, înseamnă că există o problemă reală. Există șanse mari ca această apă să fie murdară, așa că, pentru a te feri ca problema să se înrăutățească, cel mai bine este să eviți folosirea toaletei până la remedierea acesteia.

În mod normal, această situație este cauzată de probleme cu inelul de garnitură, care etanșează baza toaletei cu scurgerea din podea. Va trebui să îndepărtezi vasul pentru a-l înlocui. Deși acest lucru poate părea un proiect major, de fapt, nu este atât de greu. Poți economisi bani și timp în cazul în care faci acest lucru pe cont propriu, dar dacă nu ești sigur/ă că te vei descurca până la final, apelează la un instalator.

  • O toaletă înfundată este, probabil, una dintre cele mai frecvente probleme pe care le poți întâmpina, dar, în cele mai multe cazuri, nu este neapărată nevoie să apelezi un instalator. O pompă de WC sau o cantitate mai mare de apă aruncată în vas va ajuta pentru majoritatea înfundărilor. Blocajele mai adânci se rezolvă cu un „șarpe” sau cu pompe specializate, pe care doar instalatorul le poate avea.

Unele situații neplăcute care fac ca vasul de toaletă să nu funcționeze corespunzător nu sunt atât de grave așa cum pot părea. Le poți rezolva chiar tu, însă, dacă ai siguranța că te descurci, cel mai bine ar fi să apelezi la un specialist.

Sursă foto: pinterest.com

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org