ANUNȚ TRIST DESPRE REGELE MIHAI

O știre de ultim moment confirmă: Casa Regală a României a anunțat miercuri că sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavril îl găseşte pe Majestatea Sa Regele Mihai „în stare de suferinţă”.

 

Casa Regală a anunțat că marea sărbătoare „îl găsește pe Majestatea Sa Regele Mihai în stare de suferință, la reședința din Elveția”, fiind înconjurat de „Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu.”

Altețele Lor au anunțat că, dată fiind această situație (n.n în urmă cu două zile Casa Regală anunța co starea Majestății Sale „s-a agravat”) nu vor organiza niciun eveniment la reședință și că Regele este „asistat neîncetat” de maici și angajați.

 

Regele Mihai a primit Sfânta Împărtășanie

Aseară, un trimis al ÎPS Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale și Meridionale a venit la reședinţa din Elveția pentru a da Majestății Sale Sfânta Împărtășanie, în prezența Principesei Moștenitoare.”, se precizează într-un comunicat oficial.

Azi, de ZIUA ONOMASTICĂ, dorim MAJESTĂȚII SALE, REGELE MIHAI SĂNĂTATE și putere să înfrângă aceste clipe de suferință! Dumnezeu să îl binecuvânteze!

 

Sursa foto: stirileprotv.ro, Evz

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

loading...

Adaugă comentariu

Postati comentarii la subiect. Evitati cuvintele neconforme/vulgare, mesajele violente/rasiste/xenofobe, acuzatiile neargumentate si atacurile obsesive la persoana.


Codul de securitate
Actualizează

 

ziare ziare.org