S-A DISCUTAT LA PREFECTURA SIBIU: Procedura clară în acțiunile de căutare-salvare în zona montană

În cadrul şedinţei ordinare aferente semestrului II, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Sibiu a aprobat, astăzi, Planul de activități al CJSU Sibiu pentru anul 2018. 


În acest context, Lt.col. Florin Văcăroiu - ISU Sibiu, coordonatorul grupului de lucru responsabil cu stabilirea detaliilor de punere în practică a ,,Procedurii privind managementul informațiilor și coordonarea resurselor în cazul acțiunilor de căutare-salvare în zona montană și alte zone cu acces dificil”, a prezentat procedura. S-a precizat astfel că, în toate situaţiile în care sunt implicate persoane care prezintă afecţiuni medicale sau sunt în pericol iminent de accidentare, precum și în cele cu persoane dispărute, despre care nu sunt informaţii certe privind starea sănătăţii, responsabilitatea pentru intervenţie şi soluţionare este a structurilor Salvamont. În funcţie de situaţie, salvamontiştii, vor solicita sprijin pentru preluarea accidentatului de către serviciile SMURD, Ambulanță, elicoptere SMURD/IGAV sau pot solicita resurse de sprijin din partea Inspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de Urgență sau Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

  • *În cazurile în care sunt implicate persoane rătăcite şi fără afecţiuni medicale, Inspectoratele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, în funcţie de elementele evenimentului, vor decide modul în care acestea vor fi soluţionate.

  • *În alte situaţii, în care sunt implicate persoane care nu prezintă afecţiuni medicale sau pericol iminent de accidentare și care nu se încadrează în niciuna din situaţiile de mai sus, cazurile vor fi soluţionate de jandarmeria montană.
    “Această procedură delimitează clar responsabilităţile și atribuţiile structurilor ce îşi desfăşoară activitatea în zona montană. Există, acum, certitudinea că persoanele care au nevoie de ajutor pe munte vor beneficia de cele mai bune servicii, asigurate de structuri bine pregătite, dotate, pe nivele de competenţă şi în conformitate cu legislaţia în vigoare”, a subliniat prefectul Adela Muntean, președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. 
    IMPORTANT: Procedura pentru managementul informaţiilor în cursul misiunilor de salvare montană a fost elaborată de către Departamentul pentru Situaţii de Urgență și aprobată de Ministerul de Interne, în baza legislaţiei în vigoare. 

 

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

loading...

Adaugă comentariu

Postati comentarii la subiect. Evitati cuvintele neconforme/vulgare, mesajele violente/rasiste/xenofobe, acuzatiile neargumentate si atacurile obsesive la persoana.


Codul de securitate
Actualizează

 

ziare ziare.org