„Emigranții”, în regia lui Dan Glasu, la FITS 2018. AZI!

Piesa de teatru „Emigranții” a fost publicată în 1974 și este una dintre cele mai faimoase scrieri ale lui Sławomir Mrożek.

Acțiunea se petrece în noaptea de Anul Nou, în subsolul în care locuiesc doi imigranți: un pseudo-intelectual exilat politic și un muncitor pe șantier. Primul își dorește să scrie o carte, pe când al doilea economisește bani în speranța că se va întoarce acasă și va construi o locuință pentru familia sa. Ideea centrală a piesei „Emigranții” este dezumanizarea. Ca o comedie neagră, textul se desfășoară într-o criză existențială în care expatriații își pierd atât simțul identității cât și pe cel al umanității. 
„Spectacolul este un exercițiu de dezvăluire a unei lumi aflate sub semnul tragicului existenței umane, în ansamblul relațiilor societății contemporane. Spectacolul vorbește despre om și condiția umană, despre o lume care este un produs al sărăciei, al lipsei și al nevoilor. Lupta pentru existență și supraviețuire îmbracă firele unui tragic grotesc, care se desfășoară între disperare și speranță, la confluența lui «a fi» cu «a avea».” De: Sławomir Mrożek

Scenografia: Alin Gavrilă
În distribuție: Alexandru Malaicu, Ioan Paraschiv

Spectacolul va fi prezentat azi, de la orele 16.00, la Sala Studio TNRS.

Spectacol prezentat în limba română, cu traducere în limba engleză.

Foto:    © Dragoș Dumitru

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org