Femeie rănită într-un accident pe bulevardul Vasile Milea

În această dimineață, pe bulevardul Vasile Milea, în apropiere de intersecția cu Strada Rahovei din municipiul Sibiu, un bărbat în vârstă de 31 ani, în timp ce conducea un autoturism a inițiat efectuarea unei manevre de schimbare a direcției de mers neregulamentare, fără să se asigure.

Ca urmare, a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă în aceeași direcție de mers pe banda a doua o sensului: strada Piața Unirii către șoseaua Sibiului, de către un bărbat în vârstă de 42 ani, aflat în tranzit.

În urma impactului, a rezultat ranirea pasagerului aflat pe motor, o femeie în vârstă de aproximativ 35 ani, care a fost transportată la Spitalul de Urgență Sibiu pentru a primi îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “vătămare corporală din culpă" faptă prevăzută și pedepsită de articolul 196 alin. 2 și 3 din Codul Penal, dar și pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

Anunt Facebook

ziare ziare.org