PRINS PE CONTRASENS PE AUTOSTRADĂ. CA PE TARLAUA PROPRIE… ANUL TRECUT, O ISPRAVĂ ASEMĂNĂTOARE A DUS LA MOARTEA A PATRU OAMENI!!!

La data de 19.02.2019, ora 09:29, dispeceratul Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu-Vâlcea din cadrul Brigăzii Autostrăzi și Misiuni Speciale a fost sesizat prin intermediul SNUAU 112 cu privire la faptul că, pe calea unidirecțională Sibiu - Deva a autostrăzii A1, în zona km 312 al acesteia, un autoturism a intrat pe contrasens și circulă către Sibiu în sensul opus desfășurării normale a fluxului de trafic de pe respectiva arteră rutieră.

Intervenind operativ, la ora 09:30, în zona km 310, județul Alba, polițiștii rutieri din cadrul Biroului menționat, aflați în timpul serviciului, au reușit identificarea autoturismului indicat de apelantul 112, oprirea imediată a acestuia în trafic și protejarea zonei în scopul prevenirii producerii vreunui eveniment. În continuare, polițiștii rutieri au luat măsuri pentru repunerea în siguranță a autoturismului depistat, în fluxul normal de trafic și conducerea acestuia la parcarea de la km 312, pentru verificări și luarea de măsuri legale.

Așa cum transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter, cu ocazia verificărilor efectuate, a fost indentificat conducatorul auto B.D. în vârstă de 77 ani, din județul Alba.

Față de acesta a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 1.160,00 lei și reținerea premisului de conducere conform art. 101 alin. (3) lit. d) din O.U.G. nr. 195/2002 în vigoare, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 60 zile. Totodată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional și cu avertisment și reținerea certificatului de înmatriculare al autoturismului pe care îl conducea, conform art. 101 alin. (1) pct. 11 și art. 112 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 195/2002 în vigoare, pentru deficiențe majore la sistemul de iluminare-semnalizare.

Demn de amintit, la data de 16.06.2018, pe calea unidirecțională Sibiu - Deva a autostrăzii A1, la km 355 + 400 m al acesteia, a avut loc un accident de circulație produs tocmai din cauza deplasării pe contrasens, care s-a soldat cu decesul a patru persoane și rănirea altor trei.

PRECIZARE: Fapta constatată azi a fost cu atât mai gravă cu cât autoturismul în cauză a fost depistat circulând pe contrasens pe banda a doua de circulație, așadar pe lângă parapetele median și în condiții de ceață care reducea considerabil vizibilitatea.

 

 (*imagini pe surse)

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org