TRAGEDIE PE DN1: Două persoane și-au piedut viața într-un accident între Sebeș și Sibiu

Potrivit ISU Alba, un accident rutier mortal s-a petrecut joi după-amiază în zona Răhău, pe DN1, la km 361, între Sebeș și Sibiu.

 Conform informațiilor din presa locală (alba24.ro), Garda de intervenție Sebeș acționat în zonă cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. La locul accidentului au intervenit și echipaje de descarcerare, o ambulanță SMURD B2, o ambulanță SMURD C1 și o ambulanță SAJ.

Așa cum au transmis surse din cadrul ISU Alba, o persoană a murit pe loc, iar pentru a doua s-au făcut manevre de resuscitare minute în șir. Din păcate, nici aceasta nu a rezistat și a decedat. A treia persoană rănită a fost transportată la spital.

Din primele cercetări la fața locului, un bărbat de 50 de ani din Sebeş, aflat la volanul unui autoturism Opel Astra, pe direcţia de mers către Sebeş, a intrat în depăşire şi a lovit un alt autoturism, la volanul căruia se afla o femeie de 53 de ani din Răhău. Au decedat şoferul autoturismului Opel şi un tânăr de 24 de ani, pasager din această maşină, informează sursa citată.

Accidentul s-a produs joi, în jurul orei 16.00.

foto: ISU Alba

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org