Între 16 și 19 octombrie, Sibiul devine capitala mondială a neurochirurgiei

 

În perioada 16-19 octombrie 2019, Sibiul revine în atenția Europei și a lumii întregi, de fapt, prin intermediul celei de a 45-a ediții a Congresului Societății Române de Neurochirurgie, manifestare organizată în parteneriat cu Asociația Neurochirurgie Sibiu, Universitatea Lucian Blaga.

 

Prestigiosul eveniment aduce în fața comunității medicale și nu numai, o parte dintre cei mai importanți neurochirurgi ai lumii, prezenți aici pentru a împărtăși din vasta lor experiență.

Demn de apreciat, manifestarea științifică înglobează cea de a 24-a ediție a Cursului Francofon de Neurochirurgie și cea de a 3-a ediție a simpozionului adresat Asistenților Medicali. Congresul va reuni zeci de specialiști de nivel mondial din Europa, Asia, Africa și Statele Unite ale Americii, care vor prezenta cele mai noi proceduri și tehnici în domeniul neurochirurgiei care sunt aplicate în marile centre medicale ale lumii. Lista invitaților este disponibilă aici.

Avem onoarea și bucuria de a găzdui în Sibiu acest congres de mare de anvergură, fapt că demonstrează că Sibiul a fost și rămâne un important centru cultural și științific, orașul care se poate mândri cu faptul că l-a dat culturii europene pe Samuel von Brukenthal iar mai aproape de zilele noastre, în anul 2007, a fost desemnat Capitală Culturală a Europei, primul oraș din România care a primit această distincție. Iată așadar doar câteva dintre motivele pentru care conducerea și membrii Societății Române de Neurochirurgie au ales Sibiul, prin acest eveniment medical de anvergură, drept capitală” a neurochirurgiei, fapt care vine ca o întregire a reușitelor sociale, culturale, științifice ale acestui oraș istoric. În numele comunității de neurochirurgi din Sibiu, care implică Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu/Facultatea de Medicină și Spitalul Clinic Județean de Urgență, le mulțumesc tuturor celor implicați în organizare și sunt convins că prin acest eveniment vom consolida temelia societății neurochirurgicale românești”, declară Șef Lucrări Dr. Mircea Vicențiu Săceleanu, Președinte Congresului, și Vice-Președinte al Societății Române de Neurochirurgie și medic șef al Secției Clinice Neurochirurgie a SCJU Sibiu.

Congresul, care s-a consacrat drept o reală tradiție a Societății Române de Neurochirurgie, este dedicat prezentării unei zone specifice a activității practicienilor din acest domeniu precum și învățării din experiența practică a experților din întreaga lume. Evenimentul se remarcă, așadar, prin abordarea unui program științific foarte interesant, cu participare din partea centrelor medicale și academice românești recunoscute și certificate internațional. Prezentările vor fi găzduite de Hotel Ramada, Str. Emil Cioran, nr. 2, Sibiu. Programul complet poate fi consultat aici.

Congresul de neurochirurgie ne oferă o mare oportunitate de a ne alătura experților, profesorilor și practicienilor, în jurul celor mai importante dezbateri despre neurochirurgie din lumea de azi, care va atrage o gamă largă de gânduri, cercetări și practici din diferite țări pentru a analiza și revaloriza convingerile de lungă durată, atitudinile și modurile de explorare în neurochirurgia modernă”, concluzionează președintele congresului, Șef Lucrări Dr. Mircea Vicențiu Săceleanu.

 

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org