luni, 19 ianuarie 2026
-13.8 C
Sibiu

1 Decembrie… special în Comuna Tîrnava

Ziua Națională a României celebrează, la Târnava, oamenii frumoși ai locului, oamenii care dăinuie aici, pe pământ românesc, cu sufletul, cu dragostea, cu familia, cu satul, cu ce-au moștenit și cu truda și visele lor…

 

Așadar, la Tîrnava, va avea loc un eveniment în premieră, intitulat „1 Decembrie special”.

Concret, este vorba despre cinstirea a 12 cupluri care în 2017 sărbătoresc 25 și respectiv 50 de ani de la data cununiei. Organizatorii spun că vor fi momente de neuitat și bucurie pe chipul nuntașilor care, în prezența rudelor și prietenilor apropiați, își vor reînnoi jurămintele în fața ofițerului de stare civilă.

Evenimentul va începe la ora 17:00, în Căminul Cultural „George Enescu”, ia maestrul de ceremonii va fi chiar primarul, dl Pleiner Norbert , căuia i se alăură Claudia Șerban (ofițerul de stare civilă), Remus Halmaghi (preotul comunei) și Nicolae Muntean (fost cadru didactic în localitatea Tîrnava).

După ce fiecare pereche își reînnoiește jurământul, urmează dansul mirilor, ciocnirea paharelor de șampanie, îmnânarea cadourilor simbolice surpriză, iar ulterior vor rămâne în cămin pentru câteva momente de socializare.

„Avem șapte cupluri care sărbătoresc nunta de argint și cinci cupluri care sărbătoresc nunta de aur. Ne așteptăm să avem în total peste 100 de persoane la acest eveniment unic. Este o acțiune de suflet și sunt convins că vor fi mari emoții atât pentru noi ca și organizatorii, cât și pentru cele 24 de persoane care au acceptat să ia parte la un eveniment atât de special”, declară Pleiner Norbert, primarul Comunei Tîrnava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Alte articole

Dramatism la -14 grade! Hermannstadt scapă victoria printre degete la Ovidiu, după un meci „inuman”

FC Hermannstadt a început anul 2026 cu un punct...

„Politicienii au nevoie de liniște”: Acuzații explozive lansate de fostul șef DNA, Crin Bologa, la adresa lui Klaus Iohannis

Fostul procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Crin Bologa,...

Tricolorul din perioada comunistă, arborat la o fereastră din Sibiu! Cine l-a remarcat?!

„Trăiască România!Pe str Morilor din Sibiu se arboreaza altceva!...

Start înscrieri la ESTE FILM Festival 2026: Premii de 5.500 € la ediția aniversară de 10 ani de la Sibiu

Sibiul se pregătește de sărbătoare cinematografică. ESTE FILM Festival...

Din aceeași categorie

Categorii populare