Este cunoscut faptul că ziua de 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Sărbătoare Națională, odată cu venirea pe tronul României a lui Carol I, în 1866.
Ziua Monarhiei a fost sărbătorită până în 1947, când regimul comunist a decis ca… 23 August să devină Sărbătoare Naţională.
Venirea pe tronul României a unui principe străin a fost, pe atunci, necesară, facilitând recunoaşterea imperioasă a unirii celor două principate. Pentru depăşirea acestor momente de nesiguranţă politică, a fost urmat exemplul Greciei. Propunerea i-a fost făcută prinţului de Flandra, care, însă a refuzat oferta.
Ulterior, s-a hotărât aducerea în ţară a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, un tânăr de 27 de ani al cărui destin avea să se confunde, mai apoi cu cel al Romniei. Prinţul a călătorit cu trenul, la clasa a doua, sub numele de Carol Hettingen, până la Buziaş, de unde a luat vaporul.
Până la Bucureşti, pentru o porţiune mare de drum, a călătorit simplu, într-o căruţă a poştei, unde „opt cai erau înhămaţi la ea şi doi vizitii, amândoi călări, îi îndemnau mereu la tot mai mare goană, scoţând chiote şi strigăte…”, cum scria Mite Kremnitz în „Regele Carol al României”. Astfel, principele, venit din Prusia natală, şi-a dat seama că va trebui să aducă schimbări în ţară, situaţia nefiind deloc roz. De pildă, prima imagine pe care şi-o amintea regele, din Capitală, era aceea a unei şatre ce poposea în spatele hotelului în care era cazat (undeva, pe podul Mogoşoaiei), printre porcii ”evadaţi” hai-hui din curtea unei gospodării din preajmă.
La 10 mai 1866, Carol I intra în Bucureşti: momentul, impresionant, pe acre azi şi-l mai amintesc doar documentele şi cărţile de istorie, a reprezentat naşterea unei Dinastii şi a unui regat ce avea să aducă profunde schimbări în societatea românească.
La 10 mai 1877, după ce cu o zi înainte Parlamentul României vota moţiunea care declara „Independenţa absolută a României”, Carol I proclama solemn Independenţa absolută a României, fapt ce a dus la acoperirea de glorie la Plevna, Griviţa şi Smârdan.
Demn de remarcat, Ziua naţională sărbătorită pe 10 mai 1881 a fost una din cele mai spectaculoase serbări din istoria României.
De atunci, ani buni, defilarea şi serbările de 10 mai au rămas imortalizate în memoria bunicilor şi străbunicilor acre, copii fiind, alergau veseli, îmbrăcaţi de sărbătoare dinaintea şi în urma caleştilor regeşti şi a fanfarei militare.
Iată, însă, ce se întâmpla pe 10 mai, de Ziua Naţională, în miezul Ardealului, la Avrig. Aşa cum aflăm de la oamenii din partea locului, sarcina pregătirii şi desfăşurării acestei sărbători a revenit dascălilor care au excelat, ca de fiecare data în acele vremuri. „Era 1943, în plin război, într-o primăvară încă foarte rece în acel an, dar sătenii au participat în număr mare la festivităţi: coroane depuse, discursuri, parada, şi serbarea din piaţa de "La toloambe".
Obligatoriu, cu mic cu mare în costume naţionale apretate şi cu mare bucurie şi nerăbdare…. „Înarmaţi” cu steaguri tricolore”.
