100.000 lei amenda pentru Spitalul Clinic Judetean Sibiu

Garda de Mediu a amendat Spitalul Clinic Judetean Sibiu cu 100.000 de lei deoarece a amestecat deseurile periculoase cu celelalte.

Un alt motiv pentru aplicarea sancţiunii este nerespectarea frecvenţei de monitorizare a instalaţiei de sterilizat deşeuri, existând posibilitatea ca acestea să nu fie tratate corespunzător.

În urma celor constatate, a fost aplicată o amendă contravenţională în valoare de 100.000 lei şi a fost notificată Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu, în vederea iniţierii procedurii de suspendare a autorizaţiei de mediu emisă pentru funcţionarea sterilizatorului de deşeuri medicale.

Sancţiunea a fost considerată nedreaptă de reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean Sibiu şi a fost contestată în instanţă, informează Mediafax.

SCJ Sibiu se află pentru prima dată la o abatere de acest gen şi, potrivit reprezentanţilor spitalului, agentul constatator nu a ţinut cont de împrejurările şi urmările faptei sancţionate, sancţiunea aplicată de acesta fiind exagerată.

Cu acest prilej au fost verificate Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti şi societăţile Eco Servtrans şi Getesib din Sibiu şi Stericycle România – punctul de lucru din Călineşti, judeţul Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Alte articole

TRAGEDIE ÎN JUDEȚUL SIBIU: Un tânăr de 34 de ani a fost ucis de un urs la ieșirea din localitatea Prod

O nouă tragedie provocată de atacul unui animal sălbatic...

COD GALBEN: Vijelii și ploi torențiale în județul Sibiu. Meteorologii anunță fenomene extreme până la miezul nopții

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare...

Din aceeași categorie

Categorii populare