Miez de iunie 1848: pe 14 iunie era adoptat prin decret drapelul național tricolor, de către Guvernul revoluționar de la București. La 15 iunie, drapelul a fost sfintit. Stindardul avea culorile albastru, galben, roșu și avea înscrisă deviza „Dreptate, Frăție”.
De atunci, Maria Sa, TRICOLORUL, chiar daca in timp nu a mai purtat deviza, iar la un moment dat asa-zisa epoca de aur i-a pus drept pecete stema comunista, ne-a insotit si ne-a vegheat.
In razboi, in manifestarile unde in prim-plan erau pionierii, mai apoi la revolutie, al praznice, la dans si joc romanesc. Chiar daca uneori l-am uitat zdrentuit pe stalpii de iluminat ori l-am cautat in lada de zestre de la bunica, 
chiar daca unoeri… nu l-am meritat…
Un talisman de dincolo de vremi, samnta a simtirii romanesti.
Sa-l purtam, in piept, la brau, la fereastra… (poate ca ne va fi leac!). Sa ne aducem aminte ca suntem romani!
Stiati ca?…
Conform unei legende foarte răspândite, culorile roșu, galben și albastru ar fi fost utilizate încă din vechime de către români ca simbol al lor sau de alții pentru a-i desemna pe aceștia. Aceste culori se regăsesc pe diplomele emise de Mihai Viteazul, pe scuturi și pe lambrechinii stemelor dar, deoarece până la începutul secolului XIX, conștiința de a forma un neam nu exista decât la câțiva cărturari precum Grigore Ureche, ele nu erau folosite pentru a îi identifica specific pe Români, iar steagurile țărilor românești, până în al doilea deceniu al secolului XIX, erau cele moștenite din Evul mediu, cu o simbolistică heraldică fără legături cu ideea modernă de „națiune” :
Tricolorul ca simbol al națiunii românești apare la începutul secolului XIX : astfel, este de remarcat prezența celor trei culori în canafii și în picturile de pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificația: „Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăție (roșul sângelui)”. Tricolorul a fost adoptat întâi în Țara Românească, în 1834 ca drapel de luptă, când domnitorul reformator Alexandru D. Ghica a supus aprobării sultanului Mahmud al II-lea modelul drapelelor și pavilioanelor navale de luptă. Acest model era un „steag cu fața roșie, albastră și galbenă, având și acesta stele și pasăre cu cap în mijloc”. Curând, ordinea culorilor a fost schimbată, astfel încât galbenul să apară în centru.
În Transilvania, revoluționarii adoptaseră mai înainte, cu prilejul Conferinței de la Sibiu din 26 aprilie/8 mai 1848, tricolorul albastru-alb-roșu (vertical, după amintirile lui George Barițiu) ca drapel național. Acesta avea înscrisă pe flamură deviza „VIRTUTEA ROMANĂ REÎNVIATĂ”. 
Mai multe surse ale vremii atestă cele trei culori (ziarul „Organul naționale” scos în acea vreme la Blaj, Al. Papiu Ilarian în a sa „Istorie a românilor din Dacia superioară” etc.). Semnificația lor este dublă: ele predomină în portul popular românesc și, totodată, înmănunchează vechile culori ale principatului Transilvaniei (albastru și roșu) cu albul păcii. Se pare că cele două exemplare având fâșii albastru-galben-roșu, care se păstrează astăzi la Muzeul Național de Istorie al României sunt de factură ulterioară, comemorativă, a evenimentelor de la Blaj. Culoarea galbenă a înlocuit-o, astfel, pe cea albă pentru a simboliza dorința de unire a transilvănenilor cu România.
sursa foto: Centrul Creatiei Cindrelul Junii Sibiului, Primaria Gura Riului
