Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.
15 iunie 1889: S-a stins din viața pământească poetul naţional Mihai Eminescu, membru post-mortem al Academiei Române (1948); înmormântat peste două zile (la 17 iunie), la cimitirul „Bellu” din Bucureşti (n. 1850).
În urma lui Mihai Eminescu au rămas numai patru portrete fotografice. Primul, realizat la Viena în 1869, cel mai cunoscut şi pe baza căruia s-a construit şi mitul geniului, se pare că e un portret neretuşat al unui fotograf austriac. Mai sunt alte trei portrete retuşate, unul din 1878, realizat de Frantz Dushek la Bucureşti, unul din 1884-1885, realizat de Nestor Heck la Iaşi, altul cu Eminescu , de Jean Bielig, realizat in 1887, şi după acesta s-a făcut o litografie de către Th. Mayerhofer. Se pare că pe acesta din urmă l-a rupt Titu Maiorescu atunci când i-a fost arătat.Marele nostru poet Mihai Eminescu a fost inmormantat la data de 17 iunie, la umbra unui tei din cimitirul Bellu. Mormantul se afla pe Aleea Scriitorilor, in imediata apropiere a intrarii principale a cimitirului. Locul de veci al poetului se invecineaza cu al altor personalitati marcante ale culturii noastre, Mihail Sadoveanu, George Cosbuc, I.L. Caragiale si al regretatului Adrian Paunescu. Efigia mormantului, precum si gravarea strofelor eminesciene sunt opera sculptorului Ion Georgescu (1856-1898). Placa a fost turnata in Paris, la foarte putin timp dupa moartea indragitului poet.Zilnic, mormantul este vizitat de oameni din toata tara care vin sa ii aduca un omagiu geniului care a fost si este mai mult decat un punct de reper in cultura romana, geniu ce a creat standardele poeziei romanesti.
DATE BIOGRAFICE
1850, 15 ianuarie Se naşte la Botoşani, al şaptelea din unsprezece copii zămisliţi de Gheorghe si Răluca Eminovici. Tatăl Gheorghie-ş avea rangul de căminar şi muncise ca vechil pe moşia din Dumbrăveni (spre Suceava).Mihai îşi petrece copilăria la Botoşani şi, desigur, călătoreşte în trăsura părinţilor la moşia Durneşti.Familia Eminovici, cumpărase moşia cu 4000 de galbeni, dărăma casa bătrânească şi ridica un conac nou. Mihai era înconjurat de patru fraţi: Şerban, Niculae, Iorgu si Ilie (acesta era prietenul de năzdrăvănii). Surorile Ruxandra şi Maria au murit de copile. Dar, „dulcea mamă” mai naşte patru prunci după Mihai: Aglae, Harieta, Matei şi Vasile, ultimul încetând din viaţă la vârstă fragedă.
1858-1860 După ce învăţase două clase acasă, severul căminar Gheorghieş, îl duce peste hotar, în Bucovina stăpânită atunci de Imperiul austro-ungar, la Cernăuţi. În paşaport, tatăl declara că Mihai de 8 ani are „părul negru, ochii negri, nasul potrivit, faţa smolita”.Clasele a III-a şi a IV-a le urmează la Şcoala primară greco-orientală numita „Naţional-Hauptschule”. Locuieşte la Aron Pumnul (profesor şi revoluţionar paşoptist ardelean), prieten cu tatăl sau. Ceilalţi fraţi sunt la gimnaziu. Mihai învăţa binişor, dar programul milităresc şi dorul de casă îl determina să fugă singur, pe jos, până la Ipoteşti. Biciul usturător al căminarului îl obliga să revină în căpitala Bucovinei.
1860, în septembrie Tatăl îşi duce iarăşi băieţii, prin vama Mihaileni, la Cernăuţi. Mihai e inscris la „K.K. ober-Gymnasium”
1860-1863 Frecventeaza gimnaziul. Rezultate bune în prima clasă („excelent” la română, „foarte bine” la istorie), dar în clasa a II-a merge ca racul şi, neglijând matematica şi latina, rămâne repetent. Fuge iarăşi la Ipoteşti, peste graniţă, mai simte o data biciul tatălui, care-l duce legat la Cernăuţi. Repetă clasa a II-a gimnazială, dar după Paşti (1863) nu mai e înscris în cataloage.
1864 Atras de teatru, insoţeşte trupa Fanny Tardini-Vladicescu care soseşte la Hotel Moldova din Cernăuţi. Este angajat ca sufleur şi pleacă în turneu cu trupa la Braşov. Era fascinat de frumuseţea actriţei Fanny Tardini. Toamna e copist în administraţia judeţului Botoşani, până în martie 1865.
1865-1866 Mihai mai are o şansă: să-şi continue la Cernăuţi studiile liceale în particular. Are grijă de biblioteca lui Aron Pumnul. Dar în ianuarie, când număra 16 ani, e zguduit de moartea, tocmai lânga el, a profesorului. Plânge în hohote, fiindcă se ştie, spiritul vorbind, fiul adoptiv al ardeleanului. Seara, îi citeşte colegului Stefanelii poema La moartea lui Aron Pumnul, compusă în acea zi. E prima creaţie, publicată în broşura omagiala Lăcrămioarele La Ipoteşti, adolescentul Mihai e copleşit de prima iubire. Se zice că o chema Casandra Elena şi era fiica lui Gheorghe Alupului. Arăta ca floarea albăde cireş. Se plimba prin lunci, prin codru, până la lacul fermecat. E mai mare decât junele amorezat. Mai apoi, fiind departe, Mihai află că fata de 19 ani a fost luată de zburătorul, rapusă de dropică (hidropizie) ş e inmormântată în tintirim. Trist, o evoca în: De-as avea, Din străinătate, Mortua est (întitulatăla început Elena), Aveam o muză ori Floare albastră. Trimite poezia De-aş avea revistei Familia, condusă de Iosif Vulcan, care o publică imediat (martie 1866), schimbându-i numele din Eminovici in Eminescu. Călătoreşte mai mult pe jos la Blaj („mica Roma”, despre care-i vorbise Pumnul). Cu ghetele rupte şi o traistă în spinare (cu nişte cărţi şi caiete în care adunase folclor), Mihai coboară de pe dealul Hula în „vatra romanismului” – Blaj, încearcă sa-şi dea examenele, dar nu le ia, neavand condiţii de invăţătură. Fară parale, doarme într-un pod de fân, îmbuca din piată prune cu pâine neagra şi se scălda în Târnava (fiind un bun înotător). Citeşte cu nesat cărţile de la gimnaziu, scrie versuri prin parcuri. Banii de la Ipoteşti nu-i vin la timp şi pleacă la Sibiu, în căutarea fratelui său Neculai, dar acesta plecase la Timişoara. La vremea strugurilor, este în mizerie, cu picioarele goale. Un teolog îi dă nişte ghete. Paşaportul fiind expirat, este ajutat de Popa Bratu din Răşinari (bunicul dinspre mama al poetului O. Goga) să treaca clandestin graniţa austro-ungară spre ţara sa, România, furişându-se prin munţi. Străbate Oltenia şi Muntenia, atras de Bucureşti.
1867-1869 îl aflăm la Giurgiu – hamal în port. Devine sufleur in trupa ambulanta a lui Iorgu Caragiale şi, apoi, îl cunoaşte pe nepotul acestuia, Ion Luca Caragiale. împreună cu trupa teatrală a lui Mihai Pascaly face un turneu la Lugoj, Sibiu, Arad, Orăviţa, Buziaş. Se angajează, cu ajutorul acestuia, ca „sufleur II şi copist” la Teatrul Naţional din Bucureşti. întreprinde un nou turneu, cu trupa Pascaly, la Galaţi, Iaşi, Cernăuţi şi Botoşani, unde e reţinut de tată său Gheorghieş ş trimis, toamna, la studii în străinătate, în septembrie, purcede cu fratele cel mare Şerban la Praga, incercând să se înscrie la Universitatea Carolina. Îşi face o fotografie, în atelierul pictorului-fotograf Jan Tomas, însă pleacă din acest oraş. La 2 octombrie îl aflăm la Viena.
1869-1872 în capitala Imperiului Habsburgic figurează ca student la Universitate. Neavând diploma de bacalaureat, e inscris ca „audient extraordinar „şi nu ca „student ordinar”, precum ceilalţi. Urmează cursuri de filosofie, drept, economie politică, limbi romanice, anatomie etc. Scrie mult.
1870 Colaborează la revista Convorbiri literare din Iaşi cu poezia Venere si Madona. Vara, I. Negruzzi îl găseşte la Viena, invitându-l să se stabileasca în Iaşi. O cunoaşte la Viena (martie 1872) pe frumoasa doamnă Veronica Micle, venită la un tratament.
1871, 15 august Participă la sărbătorirea a 400 de ani de la sfinţirea mănăstirii Putna, fiind unul dintre organizatori.
1872-1874 Părăseşte Viena şi vine, prin Botoşani, la Iaşi. La1 septembrie citeşte la şedinţa Junimii poezia Egipetul şi nuvela Sărmanul Dionis. Impresionaţi, membrii societăţii decid sa-i acorde o importanta sumă de bani pentru continuarea studiilor la Berlin. Titu Maiorescu îl voia „doctor în filosofie” şi urmaş al său la catedra din Iaşi. Se înscrie la Universitatea Humboldt din Berlin şi frecventează iarăşi cursuri diverse. Maiorescu îi trimite 100 de galbeni, ca să-şi ia doctoratul, insă Eminescu părăseşte brusc Berlinul, renunţând la examene. Călătoreşte cu trenul tocmai la Marea Baltică, la Konigsberg, oraşul marelui filosof Kant, căutând documente din istoria românilor. În plina vara 1874, descinde la Iaşi, fără titlul de doctor în filozofie. Supărarea lui Maiorescu va trece repede. Îi oferă postul de director al Bibliotecii Centrale, depunând jurământul în faţa rectorului Ştefan Micle, soţul Veronicăi. Este poftit în salonaşul literar al V. Micle, din casa rectorului. Preda germana la Institutul Academic.
1875 Numit de Maiorescu revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Văslui, vizitează multe şcoli şi face rapoarte detaliate. Se împrieteneşte cu Ion Creangă. Dragostea pentru Veronica se amplifică.
1876, 15 august Moare „dulcea mamă” Raluca, înmormântând-o la Ipoteşti. Revenit la Iaşi e, până în 1877, redactor la Curierul de Iaşi (100 de lei lunar).
1876 Părăseşte redacţia, în urma unui conflict cu cei de la „foaia vitelor de pripas”. Totodată, pleacă din Iaşi, unde stătuse 4 ani şi crease perlele din ciclul veronian: Făt-Frumos din tei, Călin, Lacul, Dorinţa, Peste vârfuri s.a.
1877-1883 Redactor al ziarului conservator Timpul. Munca epuizantă la articole şi poezii, viaţa intimă dezordonată, firea de boem – toate contribuie la dărămarea sa psihica. Se declanseaza boala, are dureri de cap.
1875-1883 Timpul capodoperelor: Luceafărul, Scrisorile (5 la numar), Doina s.a.
1883 Ajunge la casa de sănătate a dr. Sutu si Bucureştiul află că „D-l Eminescu a înnebunit”. Are 33 de ani şi, pană la moarte, va trăi într-o agonie prelungă, prin spitale şi ospicii, fară a mai putea scrie ceva important. Vieţuieşte din mila publică, apoi din mica pensie viageră (250 lei lunar). La 2 noiembrie 1883 soseşte la Viena, însoţit de prietenul Chibici-Ravneanu, fiind internat la Sanatoriul Ober-Dobling. Apare prima ediţie a poeziilor lui Eminescu, îngrijită de Maiorescu.
1884-1885 Locuieşte la Iaşi. Călătoreşte în Italia (cu Chibici).
1886 Este internat la ospiciul de la mânăstirea Neamţ, unde îl vizitează Creangă.
1886-1888 Locuieşte la Botoşani, îngrijit de sora sa Harieta.
1888, aprilie Pleacă de la Botoşani la Bucureşti, unde Veronica Micle îl ia pentru îngrijiri medicale.
1889, februarie Internat din nou la Sanatoriul dr. Suţu.
1889, 15 iunie Pacientul Petrea Poenarul îl loveşte în cap cu o piatră trasă din praştie. Dar moartea e consecinţa unei endocardite vechi. Creierul sau cântăreste 1495 de grame, aproape cât al poetului german Schiller. Este inmormântat la Bellu, cu onoruri nationale.
