marți, 12 noiembrie 2024
3.1 C
Sibiu

4 sfaturi pentru o dimineaţă perfectă 

Fiecare dimineață e o naștere. Fiecare dimineață e ca un prunc care așteaptă grija celor ce-l iubesc. Fiecare dimineață are puterea (dacă și noi vrem), să ne facă fericiți.

Dimineaţa este, de altfel, cea mai importantă perioadă din zi deoarece, în funcţie de starea psihică pe care ne-o putem induce încă de la primele ore, putem avea o zi perfectă.

 

Pe lângă muzica optimistă, energică şi stretching-ul cu care ne putem începe ziua, profesorul internaţional de yoga Dana Ţupa ne recomandă să parcurgem şi câţiva paşi simpli recomandaţi de tradiţia yoghină, pentru detoxifiere, care ne pot reda vigoarea, vitalitatea şi energia de care avem nevoie pentru a începe ziua.

  1. Curăţarea toxinelor de la nivelul limbii. “Curăţarea se face cu o linguriţă, menţinând curbura spre interior. Procedeul se realizează din spate către în faţă, de la dreapta la stânga şi viceversa, până când nu mai există nicio impuritate care să se adune în linguriţă. Nu se va înghiţi nimic, ci se va scuipa orice reziduu. De ce facem acest lucru? Deoarece pe timpul nopţii, sistemul limfatic scoate la suprafaţa limbii o cantitate de reziduuri”, afirmă profesorul de yoga Dana Ţupa, fondatorul primei şcoli de yoga din România acreditată internaţional, PURNA Yoga Academy.

  2. Curătarea nasului cu ajutorul apei uşor saline (concentraţie de jumătate de linguriţă la 200 ml de apă călduţă). “Acest procedeu este menit să înlăture praful şi impurităţile din nări, permiţând astfel absorbţia mai bună de oxigen din aer, eliminarea treptată a sinuzitei şi a mucusului în exces cauzat de răceli. Tehnica presupune să umplem alternativ câte un căuş al palmei cu apă salină şi să o aspirăm pe nas încet, astupând câte o nară, iar apoi să suflăm nasul cu putere pe aceeaşi nară pe care am absorbit, blocand-o cu un deget pe cea opusă”, afirmă Dana Ţupa.

  3. Masarea gingiilor şi interiorul obrajilor. “O mulţime de bacterii se află atât la nivelul gingiilor, cât şi pe mucoasa obrajilor sau cerul gurii; acestea fiind înlăturate într-o mare masură cu ajutorul sării măcinate fin. Din antichitate se cunoşteau efectele terapeutice ale sării, privind eliminarea infecţiilor, a inflamaţiilor. Pe vremuri, când pasta de dinţi nu exista, oamenii obişnuiau să îşi frece gingiile cu sare, pentru a-şi curata dantura. Pentru a începe procedeul de curăţare, trebuie să punem sare nerafinată şi neiodată, marunţită fin pe degete şi apoi să masăm zonele respective. Acest masaj va elimina toate reziduurile. În final, se clăteşte gura cu apă”, continuă specialistul.

  4. Curăţarea globilor oculari cu apă rece. “Curăţarea zilnică a ochilor, pe lângă energizarea specifică, poate duce şi la imposibilitatea dezvoltării unui mediu bacterian, apariţia conjunctivitei şi o vedere mult mai clară. Putem lua în căuşul palmei apă rece (dar nu foarte rece pe timpul iernii) şi să clipim astfel încât apa respectivă să curaţe ochiul. Imediat vom simţi o stare de revigorare, imaginea va deveni mai clară, iar mintea se va limpezi instantaneu”, conchide profesorul de yoga Dana Ţupa.

 

***Dana Tupa este primul Expert Yoga Teacher din România care s-a acreditat la Yoga Alliance  International USA cu cea mai înalta calificare, E-RYT500. Este şi Fondatorul PURNA Yoga Academy, prima şcoală de yoga din România acreditată la acelaşi for internaţional, şcoală care a scos, în 2014, primii instructori yoga din România, acreditaţi internaţional. A participat la multiple cursuri yoga pe diferite ramuri (Hatha, Kriya, Kundalini, Pranayama, Yantra, Laya, Nidra Yoga), alături de profesori şi maestri din România şi din străinătate (Thailanda, Elveţia, Italia, UK, India, Turcia). Este master NLP, a studiat cu Tony Robbins şi Chloe Madanes, Strategic Interventions. A urmat cursuri de Vipassana în Chiang Mai, Thailanda, participând şi la seminarii cu Dalai Lama în Elveţia şi India. A susţinut cursuri de yoga şi seminarii, atât în Romania, cât şi în Thailanda, cel mai de succes dintre ele, îl consideră Yoga Scopului, un mix de tehnici yoga foarte puternice, NLP, meditaţie şi vizualizare.

 

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

ULTIMA ORĂ: Primarul Astrid Fodor, Senator de Onoare al Academiei Forțelor Terestre

Primarul Astrid Fodor a devenit astăzi Senator de Onoare...

Brukenthalul, față în față cu viața culturală din… Peninsulă! Cum?!

„Avem plăcerea de a vă anunța o apariție editorială...

Salonul Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu ajunge la ediția aniversară a 25-a

În perioada 17-27 noiembrie 2024, Cercul Militar Sibiu va...

Alte articole

MARȚI se închide Transfăgărășanul!

CNAIR face anunțul: Transfăgărășanul se închide de marți, 12.11.2024!Marți,...

„Săptămâna Muzicii Rock în Școală” aduce o experiență interactivă și captivantă pentru elevii din județul Sibiu

Proiectul „Săptămâna Muzicii Rock în Școală”, organizat de Asociația...

Anotimpurile revin la Sibiu, pe scena Teatrului Gong

ANOTIMPURI, un spectacol Bis Teatru, scris și regizat de...

Documentarul ”Let’s Get Lost” la ESTE Filmul de Miercuri

ESTE Filmul de Miercuri prezintă LET’S GET LOST, regia...

7 investiții ample, în curs, la unitățile de învățământ din Sibiu. DETALII…

Administrația sibiană ne informează că, în paralel cu șantierele...

AFLAȚI ACUM ce lucrări se desfășoară în cursul acestei săptămâni pe drumurile sibiene!

Drumuri și Poduri SA Sibiu continuă lucrările stabilite în...

Ziua Porților Deschise la Bastionul Soldisch. Un eveniment care transmite un mesaj de impact

Bastionul Soldisch se află în administrarea Muzeului ASTRA. Mărturile...

Primele voturi din diaspora au ajuns în România prin Poșta Română

Compania Națională „Poșta Română” anunță recepționarea primelor voturi prin...

Din aceeași categorie

Categorii populare