ACASA. Nu putini sunt aceia care, dupa “o moda” sau o necesitate, pleaca. Pleaca dupa un ban mai mare, mai bun (zic ei), pleaca cu gandul ca dincolo, peste mari si tari e mai bine, mai “cu mot” decat in Romania, decat in satul de dupa deal ori in orasul cu prea multe intersectii… (de care unii se leapada ca de-un guturai neplacut)
Si, totusi…
ACASA e policioara cu oale vechi din casa bunei, e ugerul mijind ca o minge plina de lapte, e capita de fan, e broderia de pe masa pe care odihneste casul, e butoiul plin cu branza ori slana atarnata cu sfoara… ACASA e TARANUL, e obrazul rumen luminat prin vitraliul bisericii ce strajuieste satul de sute de ani, e presul impletit pe care calca sosonii obositi ai bunicului si mana lui tinand viteaza coasa…
ACASA e priceasna ascultata-n tinda bisericii de lemn, colindul, mamaliga… si cerul unde norii seaman cu un fuior. Chiar daca ulitele-s inca pietruite, chiar daca sfert de sat n-au atatea parale incat sa-si bage gaz in casa…
ACASA. Pentru noi, cei ce simtim romaneste…
sursa foto: Aurelia Buninet
