Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au intervenit în această seară, în jurul orelor 19.40, la un accident produs pe DJ 106 la ieșirea din municipiul Sibiu către Daia în care au fost implicate două autoturisme.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe DJ106 pe direcția Sibiu-Agnita, un bărbat în vârstă de 31 de ani din județul Vâlcea, din cauze ce urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus din sens opus, de către un sibian de 44 de ani.
Conducătorul auto de 31 de ani și pasagerul acestuia, un bărbat de 54 de ani din Vâlcea au fugit de la fața locului.
Cei doi bărbați au fost identificați în zona Dealul Dăii de către un jandarm aflat în timpul liber, cu sprijinul unui participant la trafic și aduși la locul producerii accidentului rutier.
Conducătorul auto de 31 de ani a fost testat alcoolscopic, rezultând o valoare 0,90 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
În urma coliziunii, conducătorul auto de 44 de ani și cei doi pasageri, o femeie și un bărbat au suferit vătămări corporale, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier, într-un dosar penal, deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.




