… Sunt suflet din sufletul neamului meu și-au mâni din mânile lui Dumnezău…
ELE, COSÂNZENELE, acum, împlinesc șezătoare la Sadu s-arate satului, s-arate Ardealului și neamului lor că Tradiția aici, în miez de Mărginime e vie și picură mir din mâini fermecate. Lucră de parcă însuși Domnu’ le-mpletește degetele cu neștiută taină, ca să ne-arate nouă frumosul. Lucră și fir de poveste se țese și cură prin vine dor și inimă și lume și meșteșug și… rugăciune.
Nici nu-i în samă ce nume poartă, ele sunt, pentru că au fost și vor fi. Ele, prea-curatele, ele, COSÂNZENELE, ele, luminile unui sat întreg.
Doamne, nu-ți vine să te uiți decât la ele și parcă ți-i teamă să nu le rănești minunea cu privirile tale întrebătoare, ori cu toptanul de emoții ce-ți năvălesc suflarea.
Dar ele sunt aici, acum. La SADU. Într-o splendoare vie care pare că aduce însuși raiul pe pământ. AICI, unde Tradiția încă stăpînește divin și curat, printre oameni-icoane, printre dibăcii ne-ntrecute…
Mumele, bunele satului. Fiecare, în sine, o poveste. Despre artă, despre credință, despre rost. Fiecare, dovadă că veșnicia s-a născut la sat.
DA. Pentru că Arta este rostirea tainei prin taină (Vasili Kandinski). Pentru că arta este fiica libertăţii (Schiller). Pentru că artistul este… un aristocrat al simțirii.
Priviți, bucurați-vă și înălțați o rugă! deie-le Domnul sănătate!!!
***A fost odată ca niciodată… În lumea meşteşugurilor de altădată veţi găsi povestea noastră … a românilor … a României! Povestea începe la ţară, în vacanţă, la bunici. Povestea continuă cu tradiţii, obiceiuri, epopeea lemnului şi a lutului, a costumelor populare, cu frumoasa primăvară şi câteva din sărbătorile ei de căpătâi, la final întâlnindu-ne cu instrumentele muzicale ale vremurilor trecute. E timpul amintirilor. Povestea ajunge la fiecare dintre noi – ea ne vorbeşte despre un „frate”, pe numele său „meşteşugul tradiţional”, şi despre „sora” lui geamănă, cea care încă mai poartă numele de „arta populară românească”.
Aceasta e ca fata mare scoasă la peţit de părinţi, nimeni alţii decât… meşterii populari. Iar dacă povestea a ajuns la noi, credem că Dumnezeu vrea ca şi noi să cunoaştem mai bine lumea celor doi fraţi care au trăit bine şi frumos multe veacuri pe acest pământ; 
apoi, dincolo de cunoaştere va veni preţuirea, iar dincolo de preţuire ar putea veni poftirea şi ospătarea în casa sufletelor noastre a acestor foi fraţi năzdrăvani. Astfel, pe nevăzute, noi am devenit sau vom deveni povestitorii… (Marcel Lutic)
***„Arta populară este o artă primitivă. De aici rezultă farmecul ei,
de aici şi pericolul, din ce în ce mai ameninţător, al cotropirii şi nimicirii sale în faţa presiunii vieţii moderne.” (G. M. Cantacuzino, Frumosul românesc în concepţia şi viziunea poporului)
***”Frumuseţea va mântui lumea” (Dostoievski) „E multă frumusețe în lume, dar oamenii orbi nu o văd. Înclinarea spre a face răul e atât de puternică încât, pentru a o învinge, a fost nevoie de marea dragoste şi jertfă a Dumnezeului întrupat.” (Ernest Bernea)
***Meşterul autentic este animat de o dorinţă spontană, de natură estetică sau duhovnicească. El creează obiectul de artă spre slava lui Dumnezeu şi spre bucuria semenilor săi, adăpându-se şi el din această bucurie, pe măsură ce frumosul iese la iveală prin lucrarea mâinilor. Face acel obiect pentru familia lui, sau pentru a-i învăţa meşteşugul pe copii, sau dăruieşte obiectul de artă unui prieten. Iar în cazul în care vinde obiectele de artă, o face pentru păstrarea tradiţiei strămoşeşti.
Obiectul tradiţional românesc ne odihneşte, fie că este o simplă lingură de lemn, o strachină de lut, o masă, un ştergar sau un tablou. (Ioan Vlăducă)
foto: Sadu.ro
Descoperă mai multe la SibiuNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
