„Dacă nu ai identitate, nu ai poveste despre lume şi despre tine, nu ai ce negocia, ieşi de la masa tratativelor, eşti în lada de kitsch-uri şi de gunoaie ale istoriei, devii un marginal.” Ioan Sorin Apan
Vreți să aflați și… să învățați cum se pictează icoanele pe lemn? Veți să aflați minunata poveste a păpușilor în costume populare? Dar pe cea a mobilierului pictat???
PRIVIȚI: https://www.youtube.com/watch?v=2fWdW1gWztg (sursa Cosmin Călinescu- CNM ASTRA)
NU MAI STAȚI PE GÂNDURI! Veniți cu mic, cu mare să vă bucurați de tot și toate… Veniți aici, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, unde satul românesc își trăieste propria poveste și nu vă veți lăsa duși de lângă meșteri și bucate alese, de lângă românii faini care țin ROMÂNIA FRUMOASĂ!
Poftiți ACUM în MUZEUL ASTRA să trăiți din plin, cu înțeles și subînțeles spuesel lui Blaga din celebrul său discurs Elogiul Satului Românesc:
Pentru a-ţi tăia drum spre pleniudinea vieţii de sat trebuie să cobori în sufletul copilului. Copilăria e de altfel vîrsta sensibilităţii metafizice prin excelenţă. Şi satul, ca zărişte integrală, are nevoie de această sensibilitate pentru a fi cuprins în ceea ce cu adevărat este.
Copilăria mi se pare singura poartă deschisa spre metafizica satului, spre acea stranie, şi firească în acelaşi timp, metafizică, vie, adăpostită în inimile care bat subt acoperişele de paie, şi oglindită în feţele bîntuite de soartă, dar cu ochii atîrnaţi de cer.
Mi-aduc aminte: vedeam satul aşezat înadins în jurul bisericii şi al cimitirului, adică în jurul lui Dumnezeu şi al morţilor. Această împrejurare, care numai tîrziu de tot mi s-a părut foarte semnificativă, ţinea oarecum isonul întregei vieţi, ce se desfăşura în preajma mea. Împrejurarea era ca un ton, mai adînc, ce împrumuta totului o nuanţă de necesar mister. Localizam pe Dumnezeu în spaţiul ritual de după iconostas, de unde îl presimţeam iradiind în lume. Nu era aceasta o poveste, ce mi s-a spus ca multe altele, ci o credinţă de neclintit. Făceam o tranşantă deosebire între „povesteapoveste” şi „povestea adevărată”.
(…) Fiecare sat se simte, în conştiinţa colectivă a fiilor săi, un fel de centru al lumii, cum optic fiecare om se plasează pe sine de asemeni în centrul lumii. Numai aşa se explică orizonturile vaste ale creaţiei populare în poezie, în artă, în credinţă, acea trăire care participă la totul, siguranţa fără greş a creaţiei, belşugul de subînţelesuri şi de nuanţe, implicaţiile de infinită rezonanţă şi însăşi spontaneitatea neistovită. Omul satului, întrucît izbuteşte să se menţină pe linia de apogeu, genială, a copilăriei, trăieşte din întregul unei lumi – pentru acest întreg ; el se găseşte în raport de supremă intimitate cu totalul şi într-un neîntrerupt schimb reciproc de taine şi revelări cu acesta.
Până ajungeți la Muzeu, priviți câteva imagini de POVESTE surprinse aici în urmă cu puțin timp!…
Sursa foto: Popa Silviu
