Un adolescent de 14 ani a ajuns la spital cu un traumatism cranian după ce a pierdut controlul trotinetei electrice și a căzut pe carosabil, marți după-amiază, pe strada Câmpului din localitatea Slimnic.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că minorul, localnic, se deplasa cu trotineta electrică pe strada Câmpului când a pierdut controlul direcției și a căzut.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea o trotinetă electrică pe strada Câmpului, în localitatea Slimnic, un minor, localnic, în vârstă de 14 ani, a pierdut controlul direcției de deplasare și a căzut pe carosabil”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu.
La locul incidentului a intervenit un echipaj cu medic al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu. Adolescentul a fost asistat medical, fiind diagnosticat cu un traumatism cranian și prezentând o stare de somnolență.
„SAJ Sibiu a intervenit cu un echipaj cu medic în localitatea Slimnic, unde un minor de 14 ani a căzut cu o trotinetă electrică. Minorul a fost asistat medical de către echipajul SAJ, el suferind un traumatism cranian, cu stare de somnolență, fiind transportat la CPU Luther pentru investigații suplimentare și tratament”, au precizat reprezentanții SAJ Sibiu.
Minorul a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe Luther, unde urmează să fie supus unor investigații suplimentare și să primească tratamentul necesar.
Traficul rutier în zonă nu a fost afectat.
Descoperă mai multe la SibiuNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

