ALERTĂ! Ce NENOROCIRE ne paște?! Dacă AȘA CEVA se confirmă, va fi DEZASTRU! TOXINĂ MORTALĂ împotriva Europei?!?

De ceva vreme, cuvântul TEROARE e pe buzele tuturor europenilor. Nu lipsesc nici atacurile teroriste care par să schilodească lumea, să îndolieze țări întregi și să ne facă să recurgem, la rândul nostru, la măsuri dure pentru a ne proteja. Cu toate că începem să credem că nimic nu mai e sigur în jurul nostru! Și pe zi ce trece veștile sunt tot mai proaste, iar argumentele care susțin starea de tensiune, de groază se înmulțesc.

Iată o nouă veste șocantă: se pare că gruparea jihadistă Stat Islamic a creat o toxină mortală pe care s-ar putea să o folosească într-un atac cu arme chimice asupra Europei, avertizează Abdelhak Khiame, directorul Biroului Central al investigaţiilor judiciare din Maroc, notează The Sun, citat de stiripesurse.ro

Potrivit oficialului, agenția care se află sub conducerea sa a deconspirat la timp un posibil atac cu gaz muștar, dar și că organizația teroristă a creat o toxină care, dacă este atinsă, este letală.

În ceea ce priveşte armele chimice, am văzut cât de uşor le este să le fabrice. Substanţele care au fost folosite în complotul descoperit de noi în februarie sunt disponibile în magazinele din Marea Britanie şi din toată Europa. Ei pot să folosească aceste substanţe foarte uşor pentru a crea astfel de arme” a explicat acesta, în dorința de a trage un semnal de alarmă.

Autoritățile ar fi descoperit o celulă marocană formată din zece persoane, iar forțele de ordine îi suspectează că ar fi creat gaz muştar. Într-unul dintre borcanele descoperite de agenţi s-ar afla o substanţă extrem de periculoasă care provoacă leziuni nervilor şi tesutului cerebral, putând fi folosită pentru a contamina alimentele, apa sau aerul, confirmă cei care au făcut investigațiile respective.

Sursa foto: www.publika.md

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: