luni, 10 februarie 2025
-10.8 C
Sibiu

ALTE ȘANTIERE „la orizont”… Primăria Sibiu a atribuit încă două contracte pentru modernizarea unor străzi

*ModernizareaAleii Haiducului a fost contractată, făcând parte din proiectul mai amplu de reabilitare a cartierului Hipodrom II. Potrivit surselor din administrația locală,contractul a fost semnat cu firma SC BMT Trans Construct SRL și prevede lucrări de modernizare a carosabilului și a trotuarelor, amenajarea unor guri de scurgere a apelor pluviale, modernizarea iluminatului public și instalarea tubulaturii subterane pentru coborârea cablajului metropolitan. Valoarea acestui contract rezultată în urma procedurii de achiziție este de 676.386,88 lei, cu aproape 130.000 de lei mai mică decât valoarea estimată inițial în studiile tehnice. Termenul de realizare a lucrărilor este de trei luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Acesta este primul dintre cele trei contracte de lucrări care vor schimba în bine funcționalitatea și aspectul cartierului Hipodrom II. Ordinul de începere a lucrărilor pe Aleea Haiducului îl vom emite până la sfârșitul lunii martie”, precizează, în acest context, Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului.

*Străzile Ciocanului, Albert Einstein și Dinamului vor fi și ele, modernizate în baza unor contracte încheiate de Primăria Sibiu cu firma SC Drumuri și Poduri SA, în urma unei proceduri de achiziție. Cele trei contracte însumează 350.000 de lei și prevăd lucrări de modernizare a carosabilului și a trotuarelor pe toate cele trei străzi. Pe străzile Ciocanului și A. Einstein vor fi reabilitate și rețelele de apă și canalizare. Chiar dacă este vorba de trei artere scurte, modernizarea acestora este importantă în contextul lucrărilor de reabilitare a străzii Strungului care vor fi demarate de săptămâna viitoare, cele trei fiind perpendiculare pe aceasta.

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

Diferența dintre rubber base și alte tipuri de baze

Dacă ești pasionată de manichiură sau lucrezi în domeniu,...

FAIN! „Pescărușul”, pe scena TNRS, pe 20 februarie!

Cu o fină înțelegere a subtilităților textului cehovian, Dumitru...

Încă o inițiativă de nota 10 la Biblioteca ASTRA! Aflați acum toate detaliile

În perioada 10-21 februarie 2025, Biblioteca ASTRA Sibiu găzduiește...

Numărul infracțiunilor de înșelăciune a crescut în 2024, în județul Sibiu, cu 16,22%

Analiza indicatorilor privind numărul de infracţiuni sesizate în cursul...

Așa ceva… Peste 850 de apeluri FALSE la 112 la nivelul județului Sibiu, în 2024

În anul 2024, polițiștii au intervenit la  peste 17.900...

Alte articole

Artă Teatrală Sibiu: „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” urcă pe scenă pe 9 februarie

„Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” ne...

Minunată veste vine de la Biblioteca Județeană ASTRA

Se apropie Ziua Națională a Lecturii, iar biblioteca publică...

Peste 5 miliarde de euro- BUGETUL Ministerului Agriculturii pentru acest an

 „Investiții în irigații, în zootehnie, în dezvoltarea fermelor și...

Chestionar: Cum vă deplasați în Sibiu? Ce transmit autoritățile?

„Primăria Sibiu pregătește un nou proiect pentru achiziția a...

Femeie rănită într-un accident produs într-o intersecție din Sibiu

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu intervin în jurul orelor14.30, la...

Din aceeași categorie

Categorii populare