Duioasa ca o batranica imblanzind calea cu pasul molcom si adulmecand zarea cu privirile-i incetosate de lacrimi blanzi si amintiri, mocanita ramane – ca dintotdeauna, ceva mai mult decat o amintire…
Parcă şi acum o auzi pufnind şi aştepţi să mergi cu dânsa pe aripile timpului, să o auzi torcând nerăbdătoare să de ducă printre cetăţi şi basme care nu mor niciodată aici, în inima Ardealului.
„Construită în 1901, calea ferată îngustă Sighişoara-Agnita-Sibiu străbătea Valea Hârtibaciului, legând cele trei oraşe şi peste 15 sate de pe traseu. Fiind o sursă vitală de transport în acea perioadă, după doar 2 ani trenul îşi amortizase jumătate din investiţia iniţială (conform “Summa1900”), atât din transportul pasagerilor cât şi din transportul de marfă. Modernizarea căilor de acces rutiere şi decăderea economiei locale şi-au pus amprenta şi asupra trenului (poreclit “Mocăniţa” datorită ameţitoarei viteze maxime de 30 km/h), în anii ’60 porţiunea Sighişoara – Agnita fiind desfiinţată. Traseul Agnita – Sibiu s-a menţinut în folosinţă activă până în decembrie 2000, septembrie 2001 marcând
sfârşitul oricărei activităţi pe acest traseu”. (GAZETA HÂRTIBACIULUI)
Iată, însă, ce poveste am aflat despre bătrânica de pe şine, de la un sibian neaoş: „Ehei, mergeam pe vremuri câte 42 km cu dumneaei- neagră şi plină de fum, făceam câte 6 ore pe drum, că uneori, vara, de cald, mai coboram şi mergeam pe lângă tren, de mai culegeam flori şi ne răcoream. În glumă, colegii de navetă lipiseră un afiş în tren: „nu culegeţi flori în timpul mersului”. Şi mai e ceva! Uneori, plictisiţi de cât de molcom se-ngăduia la drum mocăniţa, îi dădeam conductorului haine vechi, resturi de cojoace, să mai bage acolo, pe foc, pe lângă cărbuni, doar-doar o va trezi din somn pe mocăniţă, să ajungem mai degrabă”.
Fundaţia “Mihai Eminescu” din Marea Britanie, ONG a cărui activitate este îndreptată spre conservarea patrimoniului săsesc din Transilvania, organizaţie susţinută de Alteţa Sa, Prinţul Charles, moştenitorul Regatului Unit al Marii Britanii, vrea să readucă în circuitul turistic calea ferată îngustă Sibiu – Agnita – Sighişoara. Fundaţia amintită a trimis adrese atât Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu, cât şi CJ Mureş prin care a prezentat interesul agenţiilor turistice din Europa de Vest, dar şi de peste Ocean, pentru plimbãri cu Mocãniţa. De asemenea, reprezentanţii fundaţiei „Mihai Eminescu Trust“ au propus ordonatorilor de credit din cele două judeţe să facă diligenţele necesare pentru reabilitarea cãii ferate înguste, în condiţiile în care fundaţia este dispusã sã suporte integral costurile. „Preşedintele CJ Sibiu ne-a declarat, cã „e destul de dificil de realizat aceastã doleanţă, având în vedere cã tronsonul Sighişoara-Agnita a fost închis încã din 1963, iar doi ani mai târziu au fost scoase inclusiv liniile de cale feratã. În urmã cu cinci ani, Mocãniţa a circulat, pentru ultima oarã, pe tronsonul Agnita-Sibiu. Nu este imposibilã reabilitarea cãii ferate înguste însã, conform estimãrilor, costurile s-ar putea ridica la câteva zeci de milioane de euro”.
“Primarul localitãţii Agnita, Curcean Marius, ( preşedintele asociaţiei “Valea Hârtibaciului”), declara nu demult, că demersurile Fundaţiei “Mihai Eminescu” din Marea Britanie, pentru proiectul în discuţie, au început anul trecut şi organizaţia englezã a achitat 10.000 de dolari pentru studiul de fezabilitate, studiu donat Consiliului Local Agnita. Fundaţia “Mihai Eminescu”, considerã cã sunt suficiente argumente pentru susţinerea propunerii de revitalizare a acestei linii ferate înguste, printre ele numãrându-se şi revitalizarea vieţii economice în zonele rurale cuprinse de traseul mocãniţei".
(consemna, referitor la proiectul de refacere a traseului mocăniţei, Florian Gâdea în România Liberă, în urmă cu 6 ani).
Intenţii de revigorare a mocăniţei
Cea mai lungã linie din Transilvania, scoasã la licitaţie de SNCF CFR are 93 de km şi este cea pe care circula mocãniţa între Turda şi Abrud, dar aceasta nu mai funcţioneazã din 1997. Construcţia liniei înguste dintre Turda şi Abrud a început în 1891 şi s-a terminat în 1912. Odinioară, linia avea patru gãri şi 21 de hălţi, dar oprea oriunde era nevoie.
Mocăniţe au mai circulat cândva şi în Maramureş, Apuseni, Valea Jiului, Putna şi Vrancea.
Până când proiectele vor deveni realitate, nu vă pierdeţi cumpătul! Până una-alta, dacă ţineţi morţiş să parcurgeţi pe viu… istoria Mocăniţei vă invităm să vizitaţi Muzeul Locomotivelor Sibiu. ( Str. Dorobanţilor 22).
Veţi găsi aici:
7 locomotive (Fabrica Domeniilor Reşiţa) din anii 1933, 1936, 1937, 1938, 1941, 1952, 1958,
Henschel – 5 locomotive din anii 1894, 1906, 1922, 1924 şi 1929 şi un plug de zăpada cu aburi din anul 1924,
Uzinele 23 August Bucureşti – 4 locomotive din anul 1949,
Schwartzkopff Berlin – 3 locomotive,
Wiener Neustädter Lokomotivfabrik – 2 locomotive din 1885 şi 1896 (cele mai vechi exponate),
Wiener Lokomotivfabrik Floridsdorf – 2 locomotive din 1908 şi 1939,
MÁVAG Budapest – 2 locomotive din 1911 şi 1917,
Orenstein & Koppel Berlin – 2 locomotive din 1921 şi 1923,
Soc. Franco Belgiana La Croyere – 1 locomotivă din 1890,
Borsig Berlin – 1 locomotivă din anul 1908,
Hannoversche Maschinenbau AG (Hanomag), Hannover-Linden – 1 locomotivă din anul 1915,
Baldwin Locomotive Works, USA – 1 locomotivă din 1920,
Škoda Pilsen – 1 locomotivă din 1921,
Maschinenbauanstalt F. Schichau – 1 locomotivă din anul 1930,
Uzinele Malaxa Bucuresti – 1 locomotivă din 1930,
Fablok S.A. Chrzanów, Polen – 1 locomotivă -1949,
Krupp Germania – 1 macara cu abur- 1939,
Ardelt-Werke Eberswalde – 1 macara cu abur- 1939,
VGBH S. Siclim, Suedia – 1 plug de zăpadă- 1906.
Ca nişte vulcani adormiţi, generaţii de locomotive cu abur dormitează în curtea Depoului Sibiu (oraş în care “Calul de foc” a oprit pentru prima dată la 11 octombrie 1872, la inaugurarea căii ferate Copşa Mica–Sibiu), şi se uită întrebătoare şi neîncrezătoare la noua generaţie care trece…, parcă fluierând, nepăsătoare şi mult mai grăbită!
