În aceste zile parcă prea (nedrept) de fierbinți și vitrege se vorbește în fel și chip despre Majestatea Sa, Regina Ana, despre cât de îndoliați sau indiferenți ar trebui să fim la moartea sa, despre existența sau ignorarea familiei regale. Unii vorbesc cu decență (firesc, de altfel), alții ajutându-se- ca de cârje- de cuvinte și expresii din cel mai norois jargon posibil, de parcă ar vrea înadins să arunce cu venin în tot și-n toate, convinși că așa le va fi lor bine, că vor dormi liniștiți că a murit… o femeie.
În așa tulburi ceasuri, mă gândesc că, poate, n-ar strica să vă împărtășesc o amintire pe care o port de 11 ani cu mine. Imaginați-vă cum purtați voi amintirea, respectul și… icoana bunicii…
În 2005 eram redactor la „Informația Prahovei”, un cotidian din Ploiești. Er undeva, în Postul Paștelui 9mai erau vreo trei săptămâni până la Florii. La un moment dat, a sosit la redacție o invitație (pe mail, dar și prin poștă, într-un plic scris cu tuș, de mână) pentru un eveniment care urma să aibă loc la… Palatul Elisabeta, la București. Inviația era emisă de secretariatul Casei Regale. În aceeași zi, de la Prefectura județului am primit un comunicat și o invitație pentru același eveniment: SEARĂ PRAHOVEANĂ lA PALATUL ELISABETA.(n.r. Era primul eveniment de acest gen ce avea să se repete cu toate județele, și acre își dorea să promoveze avlorile fiecărui județ și să faciliteze dialoguri și întâlniri între oficialitățile locale și județe, directori de instituții și oameni de afaceri cu ambasadori și membri ai Corpului Diplomatic, cu reprezentanți din diverse domenii de peste hoatre, pentru relații socio-economice și culturale).
La Palatul Elisabeta (unde aveau să participe atât Majestățile Lor, Regele Mihai și Regina Ana, cât și Altețele Lor Regale, Principesa Ana și Principele Radu) urma să merg peste o săptămână. Âmi fcăceam, cu vădite emoții, planuri cum trebuie să mă port, cu ce să mă îmbrac (discutam cu colegele din alte redacții, ne sfătuiam și… mai mult ne puneam semne de întrebare), cum să vorbesc… să merg la Casa Regala casă, mi se părea ceva extraordinar, o emoție și-o sărbătoare inedită căreia nu știam cum să îi fac față. Nu știam exact cum trebuie să fiu îmbrăcată sau ce gesturi sunt permise și repetam într-una modul de adresare- cu MAJESTATE, ALTEȚĂ, nu cu dumneavoastră.
Aveam să-i cunosc îndeaporape pe Rege și pe Regină pe care îi știam mai degrabă din povestirile bunicului și din cartea de istorie a fiului meu, că eu în școlaă prinsesem alte vremuri…
în fine, a venit și acea mare zi de luni. Pe la orele 15 ne-am strâns ca oile la Prefectură, îmbrăcați, dichisiți, înarmați cu reportofoane și cu emoții și curiozitate mai mult decât puteam duce. Lângă noi, ear un grup foarte numeros, cu oficialități, directori, primari… dar nu ne mai deosebeau atunci sentimentele. În fața a ceea ce urma eram, de data asta, egali.
Am plecat. Cu trei autocare mari. Când am ajuns, un ofițer, la poartă ne-a întâmpinat cu BINE AȚI VENIT și doar ne-a rugat, dacă se poate, să ne închidem telefoanele. Nu ne-a controlat nici în genți, nici în pixuri, nici în buzunare. Ne-a rugat să-l însoțim. Părea că ne măsurăm fiecare pas…
am intrat undeva la parter, într-un fel de hol de onoare foarte sobru, cu marmură albă și portretele majestăților lor pe perete. În secunda următoare, de undeva din dreapta, niște pași abia auziți au adus în fața noastră 4 oameni. REGELE, REGINA, PRINCIPESA MARGARETA și PRINCIPELE RADU. Simpli și frumoși. Sorbri și de o cumintenie în gesturi care te uluia. Aproape că nu realizam, că de fapt, aceia sunt FAMILIA REGALĂ. Nu zornăia nici aur, nici nu fulgerau priviri „de sus”. Au urmat discursuri scurte, frumoase, firești. Discuții ca în familie.
Mi-aduc aminte că, la un moment dat, regina, deja la o vrâstă înaintată, a simțit nevoia să se așeze. Pentru ac spațiul să permită marea de mulțime, în taotă încăperea nu ear decât un jilț mare, din lemn sculptat pentru Rege. Negăsind din priviri vreun scaun, nu a poruncit și nu a dictat să i se aducă scaun. I-a venit năstrușnica idee să se odihnească pe… pervazul de marmură (destul de lat, de altfel), al unei ferestre. (a făcut apoi un gest simpatic către noi ziariști, arătând cu mâna că acolo e tocmai bine pentru că așa poate privi și florile de afară și paote vedea și toată adumarea dinauntru, parcă scuzându-se pentru alegerea făcută).
La final, potrivit protoclului, am trecut toți pe dinaintea Majestății Sale, Regele Mihai, pentru a-l saluta și a schimba câteva vorbe. În momentul când mi-a strâns mâna într-asa, atât de vânjoasă, încă, am avut sentimentul că dau mâna cu taotă istoria…
La un moment dat, văzând că Regele rămân ela ceva discuții cu oficialitățile, Principesa Margareta ne-a făcu semn să ne apropiem, noi, ziariștii, de o ușă mare, deschisă, ctre sufrageria unde aveam să sevim masa. Ne-a îndemnat să intrăm, să mâncăm: „Haideți la masă. Tata mai stă de vorbă, dar voi sunteți veniți de la drum și vă e foame. Alegeți voi de doriți și mâncați!”. Am îndrăznit să sun în numele colegilor că mai putem atepta, că nu se cade să intrăm înainta Regelui… Atunci, Alteța Sa împreună cu Regina ne-au luat de mână și ne-au dus înăuntru: „Și tata știe că vă e foame. Nu se supără că veniți la masă. Sunteți oaspeți la noi acasă. Luați și mâncați și poftă să aveți!”, ne-a îndemnat, forțând să… încălcăm protocolul.
Am intrat. Era o masă stil bufet suedez. Erau tot felul de bunătăți, și de dulce și de post (fiind Postul Paștelui). Cel mai amre succes l-au avut niște ardei (uriași și bine rumeniți) de post, umpluți cu orez și ciuperci, înveliți în staniol. Ne spusese Principesa că, dacă dorim să mai discutăm între timp, nu e nicio problemă. După ce am gustat câteceva și am băut un suc, m-am apropiat cu o timiditate de prunc de Regină. Era într-un colț al camerei, simplă, frumoasă ca o bunică. Mânca discret și ne tot îndemna să mâncăm, să ne săturăm… mânca un ardei dintr-aceia. Parcă era buna, la bucătărie, încercând să convingă că ceae ce pune pe masă n-are asemănare. Mi-a făcut semn că tetmină de-ndată și stăm de vorbă. Înțelegea bine ce întrebam în românește și apoi răspundea. M-a îndrebat dacă prefer să îmi vorbească în farnceză sau în engleză. La sfârșit, a spus răspicat dar cu atâta frumusețe în glasul acela delicat: „iubesc, iubim ROMÂNIA”. Mi-a rămas în inimă…
Apoi, a mai urmat un interviu, chiar de Florii, cu Principele Radu, tot la Palatul Elisabeta. Despre cum sunt sărbătorile în Familia Regală. Am avut marea surpriză (o, ce cuvânt sărac!) să văd în biroul principelui pe perete, mărit, articolul meu scris cu ocazia vizitei aceleia… Și când să plec, pentru că peste câteva zile era Paștele, am primit în dar o carte scrisă chiar de Alteța sa. Un alt prilej de revedea Familia Regală și de a învăța multe. Atât de multe și frumoase.
Sursa foto: www.timpul.md
