Muzeul ASTRA, prin inspiratul programul ,,Animă ASTRA!”, organizează în acest sfârșit de săptămână o serie de ateliere meșteșugărești însoțite de ghidaje tematice. Aflăm, astfel, povestea meșteșugurilor importante pentru lumea satului de demult, dar cu impact și în viața din burgurile transilvane și… cu minunate LECȚII despre trudă, dăruire și OAMENI FRUMOȘI.
În acest weekend, 1-3 iulie (vineri-duminică), 2 meșteri vor avea rolurile principale de ,,storytellers” și în același cadru vor face demonstrații practice în ateliere de olărit + prelucrare a lemnului.
– Atelierul de prelucrare a lemnului ilustrează obiecte utile din gospodăria tradițională si se va desfășura sub îndrumarea meșterului Stan Severin, tâmplar din tată–n fiu. Acesta va spune vizitatorilor din Muzeul ASTRA povestea obiectelor din gospodăria rurală, alături de prezentarea instrumentelor cu care realizează acele lucruri meșteșugite și folositoare.
-Un alt atelier, dedicat ceramicii din Horezu, va putea fi descoperit în sectorul Olărit din Muzeul în aer liber. Gospodăria de olar din Horezu îl va găzdui pe meșterul olar Ioan Bâscu, iar acesta va modela lutul cu ajutorul roții și a mâinilor, făurind astfel oale, străchini, ulcioare, castroane, căni ş.a. Și în acest atelier interactiv meșteșugăresc publicul se poate implica activ.
Program:
-Atelierul de olărit- sectorul Olărit, gospodăria de olar din Horezu, Vâlcea, orele 11.00 -17.00, sâmbătă, 2 iulie și duminică , 3 iulie 2022;
-Atelierul de prelucrare a lemnului, zona aleii Pivelor, vineri 1 iulie și sâmbătă, 2 iulie, 2022, orele 11.00 – 17.00;
Evenimentele fac parte din ,,Animă ASTRA!”, proiect cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2022.
Acțiunile Muzeului ASTRA sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu.