E vreme de… sărbătoare, e vreme de culoare și de lumină!
În anul şi în luna decembrie a anului 2016 când oraşul Sibiu împlineşte 825 de ani de la atestarea documentară, a realiza o expoziţie cu lucrările maestrului Eugen Tăutu este o mare onoare. Sibiu, sărbătoare, culoare!
Maestru inegalabil al desenului, Eugen Tăutu are meritul de a fi scris un nou capitol în pictura românească. Eforturile sale s-au concretizat în decorarea spaţiilor imense din numeroase clădiri publice din ţară şi nu numai.
Personalitate puternică dar şi poetică, filosof de renume dublat de un maestru al penelului (așa cum îl descrie Alexandru Constantin Chituţă), pictorul sibian Eugen Tăutu s-a impus încă din tinereţe prin creaţiile sale fermecătoare, ispititoare şi ameţitoare. Opera sa cu un echilibru bine stăpânit între înnoire şi elemente prelucrate din tradiţie, istorie, literatură şi filosofie, puterea creatoare, complexitatea şi profunzimea mesajului artistic îl plasează pe artist ca fiind unul dintre cele mai rezonante nume ale picturii de la începuturile anilor ’80 până la începutul celui de al treilea mileniu şi unul dintre cele mai importante din istoria picturii româneşti. Opera sa vorbeşte despre un ideal estetic, despre arta înţeleasă ca modalitate de exprimare a valorilor spirituale şi istorice. Pentru el pictura este un limbaj, un instrument de comunicare.
Pictura sa demonstrează, în primul rând, că potenţialul creator este inepuizabil în găsirea unor noi modalităţi de expresie şi apoi arată ce fascinante şi expresie, transmiţătoare şi fermecătoare sunt culorile ca şi cuvintele când sunt inspirate şi cu talent create.
Eugen Tăutu este creatorul unei bolţi nesfârşite, a unui aristocrat sibian cu adânci valenţe europene şi ecumenice, creator de artă monumentală, care prin ansamblul pânzelor decorative, prin suprafeţele atent şi riguros împărţite în mii de forme, se lasă să se desfăşoare visul, idealismul şi dragostea spectacolului măreţ. Arta sa este exaltantă şi optimistă, de eleganţă şi o fascinaţie luxuriantă.
VENI, VIDI, VICI!
Vernisaj: Duminică, 18 decembrie 2016, ora 17.30
Organizatori: Asociaţia Culturală pictor Octavian Smigelschi, Consiliul Judeţean Sibiu, Parohia Evanghelică CA Sibiu