APEL: FĂRĂ LASERE ȘI LAMPIOANE PE AEROPORTUL INTERNAȚIONAL SIBIU

 

 

În contextul în care administrația Aeroportului Internațional Sibiu a constatat în ultimele 6 luni, o intensificare a evenimentelor publice în care au fost folosite lampioane, artificii și/sau lasere, reprezentanții AIS doresc să sublinieze faptul că, în conformitate cu Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 735/2015 privind aprobarea „Reglementării aeronautice civile române privind stabilirea zonelor cu servituţi aeronautice civile şi a condiţiilor de avizare a documentaţiilor tehnice aferente obiectivelor din aceste zone sau din alte zone în care pot constitui obstacole pentru navigaţia aeriană şi/sau pot afecta siguranţa zborului pe teritoriul şi în spaţiul aerian al României” și cu Regulamentul (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 februarie 2008 privind „normele comune în domeniul aviației civile și instituirea unei Agenții Europene de Siguranță a Aviației”, pe terenurile de aeronautică civilă şi în vecinătatea acestora (inclusiv în perimetrul infrastructurilor aeroportuare şi în împrejurimi), respectiv pe o rază de aproximativ 15 km în cazul aeroportului sibian, siguranța zborului se realizează inclusiv prin:

 

  • -interzicerea/eliminarea dispozitivelor cu fascicul laser, cu excepția celor utilizate în domeniul aeronautic; interzicerea/eliminarea luminilor periculoase, derutante, înșelătoare (sisteme de iluminat, firme/reclame luminoase) – pentru prevenirea riscului de confuzie și/sau de orbire;

  • -interzicerea lansării de focuri de artificii, lampioane și înălțării de baloane sau aeromodele – pentru prevenirea riscurilor de incendiu și de coliziune.

 

Totodată, administrația aeroportului face cunoscut faptul că Autoritatea Aeronautică Civilă Română a emis în luna Noiembrie 2016, un material de informare aeronautică având ca subiect „Pericolele reprezentate de lasere pentru siguranța aeronautică”. Document poate fi vizualizat și pe site-ul acestei instituții, în cadrul secțiunii Siguranță, accesând următorul link http://www.caa.ro/siguranta/informari-de-siguranta.

 

În vederea evitării oricăror evenimente sau incidente de aviație civilă se face apel la spiritul civic al comunității și la sentimentul de responsabilitate al cetățenilor, astfel încât împreună să asigurăm condițiile de siguranță necesare desfășurării zborurilor pe Aeroportul Internațional Sibiu.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: