„Identitatea noastră națională nu ar însemna nimic fără portul popular, tradițiile și obiceiurile noastre, care sunt o punte între generații.
În fiecare joi între orele 16.00–18.00, la Muzeul Etnografic din Rășinari, va fi șezătoare. Sunt așteptați toți cei pentru care „tradiția adevărată e singura merinde sufletească” (Liviu Rebreanu).
Rășinărenii s-au întâlnit și astăzi în șezătoare unde au tricotat, croșetat, au răsucit firul de lână și l-au depănat, au cântat, depănat amintiri și au spus strigături așa cum odinioară tineri și vârstnici petreceau în miez de iarnă:
„Șezătorile… se țin în nopțile de iarnă la casele economilor cu fete mari. Acolo se strânge și tineretul, fetele ca să-și toarcă zestrea, iar feciorii ca să le mai treacă o leacă din vreme, mai fiind și fetelor de ajutor la lucrul ce-l au înainte.
Flăcăii însă ca flăcăii: ajută ei cât ajută la adunatul firelor de tort de pe fuse, la descurcarea caierelor încâlcite, dar nu știu cum se face, că tortul iar se deșiră, îndrugătura se destramă și dela gât li se desfac fetelor firele de mătase, cu cari înfloresc ciupagele. Vorbele muztrătoare ale vreunei mătușe se amestecă atunci în murmurul de mânie al fetelor și feciorii, ca să nu-i mai cicălească baba, se râscumpără cu câte o snoavă sau cimilitură. Baba, ca să mai hărnicească fetele, spune și ea vreo minciună, iar de se întâmplă să fie prin șezătoare și Moș-Pățitul, atunci griji de nu merge lucrul strună. Și când focul pâlpâie în vatră și afară geme crivățul printre arborii desfrunziți, parcă și poveștile se înșiră tot mai minunat din graiul moșului, care le știe ticlui cu atâta meșteșug, de să-l tot asculțiși n-ai cap de-a te mai sătura.
Feciorilor din șezătoare le stă capul însă și la bazaconii. Unul din ei, neavând ce lucra, se face burdioasă și apoi ține-te la năzbâtii, de să moară fetele de râs nu alta. Ată dată te pomenești că un urs mormăe la ușă. Când dă să intre, câteva fetișoare mai curioase aleargă la ușă să vadă că ce-i? Dihania de sub blana de oaie în care e îvălită își întinde iute mânile după fete, cari se grămădesc una în alta și scot niște țipete de parcă se apropie tătarii. Baba, de colo de la vatră, pune iute mâna pe mătură și să ia după mătăhală ca să o alunge din casă. Iar dupăce se potolește alarma, să vezi atunci bătaie de cap: ci că a fost cutare, ba cutare cioban, sau coldan sau Dumnezeu știe…Și dacă așa nu ies la cale, scot cărțile sau bobii ca să gâcească din ele.
Așa își petrec în șezătoare, pânăce trece adesea de miezul nopții. Și dacă se întâmplă să fie la îndemână și vreun flueraș, tinerii se prind la joc și o mână într-una până mai este un fir de jar în vatră și un muc de lumânare pe masă.””, transmit cu neasemuită bucurie reprezentanții Muzeului Etnografic Rășinari.