A fost odată ca niciodată, că… de -ar fi, n-ar merge duhul poveștii mai departe (și azi, și mâine și, cine, știe, deie Domnu‘, în veac!): un oraș frumos, un loc binecuvântat…
Aici, fiecare răsărit, văzut-ați, e o încântare, de parcă însăși mâna Celui de Sus apare și mângâie cu raze fiecare început de zi… Și tot aici, fiecare ASFINȚIT e o poveste. Și nu una oarecare. Dacă privești cu inima fiecare mers la culcare al soarelui la Sibiu, vei înțelege, poate, că nu la întâmplare apuslui i se mai spune A-SFINȚIT, căci soarele însuși calcă pe urmele Domnului, iar cerul duce asupi povara dulce a icoanelor… pictate.
Nu asta simțiți când vi s-arată AȘA CEVA?
Ăsta-i asfințitul la Sibiu, din 14 septembrie 2016, fotografiat de undeva, din Calea Cisnădiei.
Foto: Dan Șușa
