Formaţia Astra Giurgiu a terminat la egalitate, vineri seară, în deplasare, scor 0-0, cu echipa Gaz Metan Mediaş, într-un meci din etapa a XXX-a a Ligii I, transmite Mediafax.
În minutul 57, Budescu a trimis mingea în poarta gazdelor, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid.
Gaz Metan Mediaş: Pleşca – Zaharia, Trtovac Muth, Buzean – Todea, Tahar – Munteanu, Fl. Dan (Antici ’90+2), Llullaku (Avram ’83) – Robertson (Bawab ’56). Antrenor: Cristi Dulca.
Astra Giurgiu: Lung – Măţel, Ben Youseff, Găman, Morais – Yahaya, Seto – Cristescu (Budescu ’46), Yoda (Iorga ’70), Yazalde – De Amorim (Ivanovski ’82). Antrenor: Florin Marin.
Cartonaş galben: Zaharia ’82
Arbitri: Adrian Comănescu (central) – Vasile Marinescu, Sebastian Stoianov (asistenţi) – Cătălin Buşi, Iulian Călin (adiţionali) – Marius Badea (rezervă)
Observatori: Cristian Nica, Dumitru Marcu
Cristian Dulca: Cu puţină şansă, puteam să înscriem!
Tehnicianul echipei Gaz Metan Mediaş, Cristian Dulca, a declarat vineri seară, după remiza din meciul cu Astra Giurgiu, scor 0-0, că elevii săi s-au mobilizat foarte bine şi cu puţină şansă chiar ar fi putut să înscrie în faţa grupării aflate pe locul doi în Liga I.
„Este un punct muncit, obţinut în faţa unei echipe foarte bune, cu jucători valoroşi. Este al doilea joc când nu pierdem, când nu am primit gol şi cel mai important e că băieţii s-au mobilizat foarte bine şi cu un pic de şansă puteam să şi înscriem. Am fost într-o pantă descendentă, dar trebuie să ne urmărim interesul de a face cât mai multe puncte până la sfârşitul campionatului”, a spus Dulca la Dolce Sport.
De cealaltă parte, antrenorul Astrei, Florin Marin, a declarat că formaţia sa a controlat în mare parte jocul, dar a fost o dominare sterilă. „Am întâlnit o echipă care s-a apărat cu zece jucători în propria jumărate de teren. Rezultatul nu ne avantajează. Sunt supărat pe rezultat, nu am reuşit să obţinem rezultatul pe care îl doream. Mai sunt patru etape. Noi vom continua să ne batem pentru a rămane pe locul doi. Lupta pentru titlu s-a încheiat de trei etape”, a precizat tehnicianul tot la Dolce Sport.
Poţi vedea înregistrarea meciului AICI.

