sâmbătă, 14 februarie 2026
7.9 C
Sibiu

Atenție, țânțari!!! Iată recomandările medicilor veterinari!

Ţânţarii, dușmani de… sezon! Aceștia fac parte din categoria de insecte care sunt considerate de departe cele mai periculoase, constituind o mare problemă la nivel global, deoarece au un areal de răspândire foarte vast, sunt întâlniţi aproape peste tot, mai ales acolo unde există şi bălţi, lacuri, etc. specii care trăiesc din suptul sângelui oricărei vietate care mişca in jurul lor, inclusiv oamenii.

    (n.r. așa cum aflăm de la purtătorul de cuvânt al DSVSA Sibiu, Dr Ioan Pențea, există mai mult de 3.000 de specii de ţânţari în toată lumea, fiecare având particularităţile sale, respectiv sunt specii care nu consumă sânge deloc, alţii nu preferă sânge uman, unele specii preferă să se hrănească seara, iar altele ziua.

   Având sânge rece, ţânţarilor în general le este greu să trăiască la temperaturi scăzute, doar dacă iarna este blândă unele femele reuşesc să o petreacă fără probleme, însă activitatea cea mai intensă o desfăşoară în perioada călduroasă a anului.  

    Un ţânţar cântăreşte în medie 2,5 miligrame, lungimea corpului este între 3, 5 – 5 mm, corpul are o constituţie fragilă de culoare gri maronie, în torace sunt inserate trei perechi de picioare subţiri, acoperite de peri fini, o pereche de aripi înguste şi lungi, precum şi o pereche de aripi posterioare, mai reduse ca dimensiune, care servesc la stabilizarea acestuia.

    Ţânţarii nu provoacă pagube alimentelor sau materialelor, dar sunt supărători datorită zgomotului pe care îl fac în timpul zborului, însă se regăsesc în categoria agenţilor dăunătorilor pentru igienă şi agenţi importanţi în transmiterea unor boli, unele extrem, de grave.

    Femelele se hrănesc cu sânge odată la 2 -3 zile, înţepăturile având efecte neplăcute, prin apariţia in zona de contact de eriteme, pustii roşii şi urticarie.

    Intensitatea înţepăturilor la om depind de genele fiecăruia, de faptul că îmbrăcămintea mai închisă la culoare, temperatura corpului şi mişcarea sunt lucruri care atrag ţânţarii,

    De asemenea există o mulţime de compuşi emanaţi de corpul uman, din care unii au capacitatea de a respinge ţânţarii, alţii atrăgându-i, în funcţie de secreţiile şi mirosul fiecărei persoane în parte, ţânţarii având preferinţe diferite, de la specie la specie.

    În general, înţepăturile de ţânţar nu pun sănătatea în pericol, însă sunt extrem de deranjante, în unele cazuri se poate ajunge la situaţii delicate prin provocarea de alergii prin iritarea zonei înţepate care provoacă dureri.

    Cu toate acestea, ţânţarii sunt responsabili pentru un număr însemnat de decese înregistrate annual în întreaga lume, datorită bolilor răspândite de ei, cu predilecţie în zona tropicală, cum este malaria, encefalita sau febra galbenă şi virusul West Nile (pe care îl iau de la păsări şi îl transmit oamenilor scăzând dramatic eficienţa sistemului imunitar). Există însă pericolul datorită încălzirii globale a climei, ca speciile care  transmit aceste boli să se răspândească tot mai mult din zona tropicală spre nord.

     Pentru limitarea acţiunii nocive a acestor insecte asupra stării de sănătate a populaţiei umane şi animale, se impun aplicarea unor măsuri de prevenire şi combatere de ordin general şi specifice prin care să se limiteze posibilitatea de dezvoltare şi răspândire a ţânţarilor, precum şi lichidarea lor în zonele în care habitează).

    Recomandările medicilor veterinati pentru această perioadă vizează următoarele aspecte :

  • Identificarea zonelor favorabile dezvoltării şi înmulţirii speciilor de ţânţari
  • Responsabilitatea autorităţiilor locale şi a unităţiilor specializate privind efectuarea lucrărilor de amenajare şi întreţinere a râurilor, a lacurilor şi a zonelor limitrofe acestora pentru a împiedeca băltirea apelor.
  • Efectuarea lucrărilor de defrişare a resturilor vegetale excesive din parcuri, zone de agrement cu luciu de apă, grădinile din spaţiile  intravilane, de pe suprafeţele de pajişti naturale, etc.
  • Solicitarea de către autorităţiile locale implicate, de către populaţia interesată, pentru asigurarea asistenţei de specialitate prin ingineri agronomi, medici umani, medicii veterinari, prin unităţi cu activitate în domeniu, pentru efectuarea dezinsecţiilor în zone şi spaţii unde prezenţa ţânţarilor este evidentă,
  • Respectarea procedurilor de dezinsecţie prin:

–         folosirea de substanţe omologate din grupa de toxicitate II şi IV, care nu sunt dăunătoare omului şi animalelor şi care sunt verificate ca eficienţă;

–         efectuarea dezinsecţiei în două etape, în prima etapă se urmăreşte exterminarea insectelor vii, urmărind ca la 18 – 21 de zile să fie exterminate ouăle şi larvele de insecte.

  • Colaborarea cu medicii veterinari pentru efectuarea acţiunilor sanitare veterinare, în special a tratamentelor antipartazitare şi a dezinfecţiilor, dezinsecţiilor şi a deratizăriilor, în situaţile în care aceste acţiuni se impun.
  • Protejarea spaţiilor prin plase de protecţie şi după caz folosirea unor aparate care emit ultrasunete pentru alungarea ţânţarilor.
  • Populaţia să se protejeze purtând îmbrăcăminte adecvată, să evite zonele cu băltiri, împădurite sau cu vegetaţie înaltă în special în perioada caldă a anului.
  • Colaborarea permanentă cu alte autorităţi judeţene, responsabile, prin informări reciproce şi acţiuni comune pentru realizarea măsurilor de prevenire şi combatere a dăunătorilor.
  • În situaţii deosebite de infestaţie masivă, de înţepături cu reacţii locale evidente, în special în zona globului ocular, în stări alergice, se recomandă apelarea la medici pentru intervenţii de specialitate.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

172 km/h pe DN1 — final de cursă: 120 de zile “pe dreapta”!

Un sibian de doar 27 de ani s-a crezut...

ULBS trage un semnal: „Educația nu este un domeniu sacrificabil!”

„Comunitatea academică a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu își...

Peste 200 de minori dați dispăruți în județul Sibiu în 2025! Cum au gestionat polițiștii aceste cazuri?!

IPJ Sibiu, menționează în Raportul de Activitate pentru anul...

Alte articole

FAIN: „Lungul drum al zilei către noapte” urcă pe scena TNRS!

20 februarie, ora 19:00, la TNRS – vă invităm...

Oaspete de rang înalt la Biblioteca ASTRA

În cursul zilei demiercuri, angajații Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu...

Sibian reținut 24 de ore pentru încălcarea ordinului de protecție

Urmare a cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează...

CERCETAT PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC, ÎN FORMĂ CONTINUATĂ. Bărbatul riscă să fie arestat prevetiv pentru 30 de zile

Polițiștii Brigăzii de Combaterea a Criminalității Organizate Alba Iulia...

FAIN DE TOT: „Profu’ de Aviație” aduce publicul mai aproape de culisele Aeroportului Internațional Sibiu

 Vizitatorii târgului de turism Sibiu Travel Festival – ediția...

CURAJ, IMPLICARE, RESPONSABILITATE: Crucea Roșie Sibiu își lansează propriul SERVICIU DE AMBULANȚĂ!

Crucea Roșie Filiala Sibiu își lansează pe data de...

De ce să începi cu podul: izolarea acoperișului și economiile reale la facturi

Atunci când proprietarii de case caută soluții pentru reducerea...

Din aceeași categorie

Categorii populare