Au băut, apoi la volan… chiar și pe drumurile naționale. DESTINAȚIA? UNA SINGURĂ: DOSARUL PENAL!

În data de 31 martie, în jurul orei 08.15, în municipiul Sibiu, în Piaţa Unirii, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 61 de ani. La testarea alcoolscopică a conducătorului auto, rezultatul a fost de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel încât poliţiştii au întocmit pe numele şoferului un dosar penal ca urmare a săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

 

În aceeași zi, în jurul orei 23.45, în municipiul Sibiu, pe Calea Guşteriţei, un alt sibian, în vârstă de 48 de ani, a fost depistat conducând sub influenţa alcoolului. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorul auto fiind în prezent cercetat penal ca urmare a săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

 

În ziua de 1 aprilie, în jurul orei 12.30, pe DN 7, în localitatea Tălmaciu II, a fost depistat un conducător auto în vârstă de 60 de ani, domiciliat în oraşul Avrig, care, la testarea alcoolscopică, a prezentat rezultatul de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii rutieri i-au întocmit avrigeanului dosar penal ca urmare a săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului. 

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: