Lucrările de reabilitare a străzilor Arhivelor și Tribunei au început din aceasta saptamana. Cele două străzi fac parte din pachetul Calea Poplăcii – Centru – Gușterița, pentru care contractul s-a semnat în luna martie 2014 cu asocierea de firme SC Construcții SA – SC Sinecon SA.
Pe strada Arhivelor constructorul a început lucrările din data de 23 aprilie, în prima etapă nefiind necesară închiderea traficului. Pe această stradă se lucrează în prezent la rețeaua de apă.
De asemenea, de vineri, 25 aprilie, constructorii au început lucrările pe primul tronson al străzii Tribunei, cel dintre strada Mitropoliei și strada Alexandru Xenopol. Acest tronson va fi închis traficului pentru următoarele 3 luni pentru a permite introducerea rețelelor de canalizare menajeră, canalizare pluvială și a celei de apă.
Pe perioada acestor lucrări atât pe strada Alexandru Xenopol, cât și pe tronsonul încă deschis al străzii Tribunei dintre strada Alexandru Xenopol, și strada Nicolae Bălcescu, se va circula în ambele sensuri, parcările de pe strada Tribunei urmând să fie temporar desființate.
Pentru a ajunge în centrul orașului șoferii pot folosi ruta strada Andrei Șaguna – strada Mitropoliei – strada Al. Odobescu.