Porți, încuietori, clanțe… firide… La Sibiu, la noi, cu toate-s purtătoare de povești. Țin în ele simboluri vechi, mesaje și praguri între gânduri ori vremuri… Cu toatele, pitorești, cu glasuri vechi și faine.
Stai o țâră și le privești.. și ți se-nmoaie inima să le asculți, să le afli taina. Fac parte din peisaj, așa cum căile fac parte din viața fiecăruia dintre noi…
Poartasau ușa simbolizează locul de trecere dintre două stări, dintre două lumi, dintre cunoscut și necunoscut, dintre lumină… și umbra ce o lasă când se deschide sau se-nchide…
Poarta se deschide către mister. Nu e doar un prag, ci și o invitație: îl cheamă pe om să treacă dintr-un tărâm într-altul, din stradă în curte… curtea care în sine e o lume, un spațiu, un… habitat…
Fotografii care, iată ne mărturisesc că bunul nostru francez sibian- LOUIS GUERMOND- e fascinat de porțile și încuietorile noastre ca din basme…
Descoperă mai multe la SibiuNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.



