Bănuit de tâlhărie, reținut. A râvnit la… pistolul altuia!

În continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, la data de 11 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au identificat și prins un localnic în vârstă de 33 de ani, bănuit de comiterea faptei.

 

Bărbatul este bănuit că, la data de 10 aprilie a.c., în jurul orei 01.30, pe strada Dezrobirii din localitatea Cisnădie, ar fi lovit un alt bărbat și i-ar fi sustras un pistol cu gaze pe care acesta din urmă îl avea în buzunarul interior al hainei.

Victima este tot un localnic, în vârstă de 39 de ani. Din fericire, nu a avut nevoie de transport la spital pentru investigații medicale.

La data de 11 aprilie a.c., față de presupusul agresor s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Ulterior, în urma investigațiilor desfășurate, arma a fost recuperată și transmisă spre exepertizare în vederea stabilirii legalității deținerii de către bărbatul căruia i-a fost sustrasă.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Cisnădie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Accident cu victimă într-o importantă intersecție pe Bdul Vasile Milea din Sibiu

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au intervenit, în...

Sfintele Paști, cu lumină, respect și omenie la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

Spitalul de Pneumoftiziologie a pregătit un meniu festiv, gândit...

HRISTOS a înviat! Sfânta Lumină să să binecuvânteze!

În noaptea de Înviere, lumina sfântă a venit din...

5 victime, dintre care doi adolescenți, în urma unui accident la ieșire din Mediaș

Polițiștii rutieri au intervenit azi, de urgență, puțin înainte...

Veste mare, în Vinerea Mare, de la Brukenthal!

Absolut onorant: Patru piese din patrimoniul Muzeului Național Brukenthal...

Alte articole

Vrâncean îmbibat în alcool, autorul unui accident în Sibiu

La data de 08 aprilie, a.c., în jurul orei...

Investiții verzi în educație: Grădinițele nr. 7 și nr. 22 din Sibiu intră în reabilitare energetică

Primăria Municipiului Sibiu continuă strategia de modernizare a infrastructurii...

Tălmăcean ajuns la majorat dar și… DUPĂ GRATII, cu mandat european de arestare

La data de 7 aprilie a.c., polițiștii din cadrul...

START VOT: Județul Sibiu are 11 destinații finaliste din cele 11 categorii în competiția DESTINAȚIA ANULUI

Cu 11 destinații finaliste din cele 11 categorii, arătăm...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Modernizarea României prin integrare și convergență

„România a avansat semnificativ în procesul de aliniere la...

Din aceeași categorie

Categorii populare