miercuri, 14 mai 2025
5.2 C
Sibiu

Bărbat înjunghiat MORTAL la Moardăș

Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu este abilitat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu să comunice următoarele:

„La data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 23.40, prin apel 112, o femeie a sesizat I.P.J. Sibiu despre faptul că soțul său ar fi fost înjunghiat mortal de către un alt bărbat, în localitatea Moardăș, comuna Mihăileni, din județul Sibiu.

La fața locului s-au deplasat în regim de urgență polițiști de investigații criminale, criminaliști, medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Sibiu, precum și procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Din primele investigații efectuate a rezultat că, la data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 23.00, în timp ce consumau băuturi alcoolice, între doi localnici din Moardăș, unul de 58 de ani, celălalt de 70 de ani, a izbucnit un conflict spontan în cursul căruia bărbatul de 70 de ani l-ar fi înjunghiat pe celălalt cu un cuțit, în zona gâtului și toracelui.

La sosirea echipei de cercetare, bărbatul de 58 de ani era decedat.

Întrucât în urma examinării sumare a cadavrului s-a conturat suspiciunea rezonabilă că decesul ar fi survenit ca urmare a comiterii unei fapte cu violență, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

Agresiunea s-a produs la domiciliul bărbatului în vârstă de 70 de ani. Acesta a suferit, la rândul său, vătămări corporale și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale”.

Reprezentanții IPJ fac precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

Noaptea Muzeelor 2025 la Biblioteca ASTRA Sibiu. HAI ȘI VOI!

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu nu se dezminte și se...

Viitorul financiar începe în universitate: ASF și ISF aduc educația financiară mai aproape de studenți

Educația financiară a fost în centrul atenției în cadrul...

Eveniment european destinat dezvoltării zonelor rurale. Sibiul, PREZENT!

„La invitația partenerilor noștri din Regiunea Wielkopolska echipa Consiliului...

Primăria Sibiu a premiat sportivii, echipele și antrenorii sibieni de excepție

FRUMOS, EMOȚIONANT, NECESAR: Primăria Sibiu a organizat luni, 12...

Alte articole

Ziua Asistenților Medicali. Mesajul DSP Sibiu

Azi, ca în fiecare an la data de 12...

Noaptea Muzeelor în Muzeul ASTRA

Mai aproape de oameni într-o noapte de mai „Anul acesta,...

Seminar de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF şi Laborator Academic ASF la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – 13 mai 2025

Institutul de Studii Financiare şi Autoritatea de Supraveghere Financiară în parteneriat cu Universitatea...

ESTE FILM Festival 2025 propune o panoramă a cinema-ului european contemporan

Între 28 mai și 1 iunie 2025, ESTE FILM...

11 Mai – Ziua Națională a Portului Tradițional. Mesajul ministrului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

Ministrul Simona Bucura-Oprescu: “În acest veșmânt se împletesc identitatea,...

Încă un accident mortal! De data asta pe DN1! Victima este un… URS!

DN 1, km. 292+700m, Hula Bradului, trafic alternativ, dirijat...

Accident mortal pe A1, în zona localității Cristian

Polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi A1 Râmnicu Vâlcea – Sibiu...

Din aceeași categorie

Categorii populare