joi, 14 noiembrie 2024
4.2 C
Sibiu

BUCURATI-VA! Cvartetul de coarde ConTempo, focus-ul Festivalului ICon Arts – Sibiu

 

Emil Cioran era convins ca “numai fericirile muzicale ne dau senzatia de nemurire”. Cu siguranta avem toate motive sa credem asta si vom primi dovada… Cu prilejul Festivalului ICon Arts, care va anima Sibiul la in ultima saptamana a lunii iulie.

          După douăzeci de ani de excelență interpretativă, cvartetul de coarde RTÉ ConTempo, considerat unul din cele mai bune din lume, este sărbătorit în România, în cadrul celei de-a XIII-a ediţii a Festivalului ICon Arts, ce va avea loc în perioada 22 iulie – 1 august.

Supranumit ”ABBA muzicii clasice”, cvartetul Radioteleviziunii Naționale din Irlanda, ConTempo, este punctul central al celei de-a doua ediţii a seriilor ”Celebrates!”, din cadrul Festivalului ICon Arts, ce îşi propun să aducă de fiecare dată câte o personalitate culturală apreciată a momentului.

          Primul concert susținut de aceștia va avea loc miercuri, 29 iulie, de la ora 19.00, la Sala “Thalia” din Sibiu, când Cvartetul Radioteleviziunii Naționale din Irlanda va interpreta șase premiere muzicale, creații ale tinerilor compozitori participanți ai programului de rezidență creativă al Academiei ICon Arts. Piesele finalizate vor fi interpretate în cadrul unui concert 100% original, marcat de energia și personalitatea participanților.

   Vineri, 30 iulie, de la ora 12.00, la Sala Thalia, va avea loc o conferință de presă, “RTÉ ConTempo – 20”, ce sărbătorește cei 20 de ani de excelență interpretativă ai cvartetului. Aceasta precede main-eventul Festivalului ICon Arts Celebrates!, ce va avea loc tot la Sala Thalia, de la ora 19,  când membrii cvartetului RTÉ ConTempo, vor susține un concert extraordinar alături de îndrăgita interpretă Analia Selis. Din programul serii fac parte lucrări clasice, contemporane, tango argentinian și momente-surpriză.

 

ConTempo. Cine sunt ei?!

Format în 1995, pe vremea studenției la Universitatea de Muzică din București, cvartetul ConTempo a devenit unul dintre cele mai apreciate cvartete tinere de azi, cu 14 Premii Internaționale, numeroase turnee mondiale și peste 1200 de concerte în 46 de țări.

Au studiat împreună cu cele mai apreciate cvartete de coarde din lume, precum Amadeus, Alban Berg , Tokyo, Emerson, Hagen și Quartetto Italiano.

ConTempo au avut onoarea de a fi invitați să interpreteze în fața unor mari personalități precum regretatul Papa Ioan Paul al II-lea la Castelul Gondolfo în Italia, pentru Prințul Charles în Londra și la Highrove, pentru Nelson Mandela, fostul președinte al Africii de Sud, în fața Miniștrilor UE, a câștigătorului Premiului Nobel Seamus Heaney și pentru celebrii actori de la Hollywood Angelica Houston, Angela Lansbury, Martin Sheen și Merv Griffin. Totodată, au înregistrat muzica pentru serialul HBO realizat de Tom Hanks și Steven Spielberg, „Band of Brothers”.

După 10 ani de rezidență artistică al orașului Galway,  în 2013, în urma unei audiții europene, ConTempo câștigă selecția pentru rezidența RTE, devenind  cvartetul de coarde al Radioteleviziunii Naționale din Irlanda.

          Supranumit ”ABBA muzicii clasice”, cvartetul a obținut un număr record de 14 premii internaționale în competiții din Londra, Munich, Hamburg, Roma, Graz, Berlin, București și Praga (Premiul 1 în Competiția GrosserForderpreise în Munich-Germania, Premiul 1 în competiția Valentino Bucchi în Roma-Italia, Premiul 1 în competiția Tunnel Trust din Londra-Regatul Unit, Premiul 1 în competiția Mozart în România, Premiul 2 în competiția internațională Johannes Brahms International Hamburg-Germania, Premiul Publicului și Premiul 3 în Competiția pentru Cvartete cu Coarde din Londra, Regatul Unit, Premiul 3 în competiția Schubert und die Musik der Moderne în Graz-Austria, Premiul 3 în competiția Max Reger în Weimar-Germania,  Premiul Wigmore -Londra) precum și Premiul Uniunii Criticilor de Muzică la București.

ConTempo a participat la numeroase Festivaluri Internaționale renumite în Europa, Asia și America de Nord, printre care Berliner Festwochen, Festivalul George Enescu în România, Festivalul Haydn în Eisenstad, Radio France Musique, Europa Musicale în Munich, Festivalul Clasique-au-Vert în Paris, Festivalul Belfast, Queens and King’s Lynn Festival (în cadrul căruia ConTempo au interpretat ca soliști Introducere și Allegro de Elgar cu Orchestra Filarmonica Regală din Londra).

Au avut mai mult de 1200 de recitaluri de muzică de cameră în spații precum: Carnegie Hall în New York, Wigmore Hall, St. John’s Smith Square și St.Martin-in-the-Fields în Londra, Berliner Philarmoniker, The Waterfront în Belfast, Max Joseph Saal în Munich, Theatre Chatelet în Paris, Auditorium în Brussels, Gedai University în Tokio, Opera House în Tel-Aviv, NCH în Dublin, San Marino, Toronto, Madrid, Palazzo Quirignale în Roma, Lisabona, Stockholm Concert Hall, Vatican, Amsterdam, Graz, Beijing, Ateneul din București și Academia de Muzică din Londra (unde au interpretat Introducere și Allegro de Elgar la patru instrumente Guarneri acompaniați de o orchestră formată exclusiv cu instrumente Stradivarius din colecțiile RAM și Mr. Josefovitz).

 

                    ICon Arts, după 13 ani

          ICon Arts, organizat de către Exces Music și UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, înseamnă atât un curs internaţional de artă (Academia ICon Arts), cât şi un festival de concerte şi spectacole (Festivalul ICon Arts), susţinute de participanţii  Academiei, dar şi de nume ale muzicii contemporane recunoscute la nivel mondial. Cele două părţi ale proiectului International Contemporary Arts se completează reciproc.

          Din 2013, Academia ”ICon Arts” s-a extins și peste hotare, o parte din atelierele sale fiind găzduite, în luna august, de Academia di Romania, în Roma.

         

Bilete scoase la vânzare

ICon Arts 2015 va reuni peste 150 de artişti, de pe toate continentele, pentru nouă zile de concerte de muzică clasică şi contemporană, operă, etno-jazz sau chiar tango argentinian. Biletele costă între 10 și 15 lei și se pot achiziționa prin rețeaua Eventim, în librăriile Humanitas, dar și în magazinele Domo, Germanos, Orange și Vodafone.

 

              Parteneri: Cetelem România, UNMB – Universitatea Națională de Muzică București, Filarmonica de Stat din Sibiu, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, Biserica Evanghelică din Cisnădie și Hotelul Continental Forum, Colegiul de Muzică ”Sigismud Toduță”, Contemporary Music Centre – Ireland, Korvat Auki, Festivalul de Film Istoric Râsnov și Fundația Gabriela Tudor, Giusti

           Partener oficial: BMW Contempo Cars Sibiu

Finanțatori: Consiliul Județean Sibiu, ICR – Institutul Cultural Român, Ambasada Statelor Unite ale Americii la București, Programul Național ”Oportunități la Tine Acasă” și Programul ”Cultura” al Uniunii Europene

 

          

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

Percheziții domiciliare la 7 persoane cercetate pentru trafic de droguri și efectuarea de operațiuni cu produse psihoactive

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, împreună...

O, ce veste minunată! Muzeul ASTRA deschide porțile… Colindelor!

Începem a colinda, cum șade bine la gospodarii satului...

Mediaș: Campanie de toaletare a arborilor situați pe domeniul public

Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția de Administrare a Domeniului...

SAFE. Tezaure culturale săsești – proiect de inventariere a patrimoniului mobil din zece biserici fortificate

Asociația Contrafort Pro Kleinschenk/Cincșor derulează în această perioadă proiectul...

Alte articole

Intrați în lumea fascinantă a teatrului: Workshop / casting pentru actrițe debutante și actori debutanți la TNRS

TNRS organizează un workshop / casting pentru actrițe debutante...

Bacterie prezentă în cașcaval, la Carrefour! Produsele au fost retrase!

Un lot de caşcaval din lapte de vacă este...

Cele mai populare sloturi video

In Romania, jocurile de noroc sunt intr-o plina ascensiune,...

A început cea de-a cincea ediție a competiției Destinația Anului în România. Românii pot nominaliza destinațiile preferate

Competiția Destinația Anului, cea mai importantă platformă de promovare...

O nouă reprezentanță Kärcher Center se deschide în Sibiu: Soluții complete de curățare pentru orice nevoie

Karcher România își extinde numărul de reprezentanțe regionale, inaugurând...

Maestrul Constantin Chiriac, premiat în cadrul unui eveniment de rang Internațional!

MERITAT! O nouă recunoaștere internațională pentru Constantin Chiriac!Conducerea Festivalului...

MINUNAT!!! Sibiul, CAPITALA… muzeelor europene! Sunt delegați din 37 de țări

ONORANT!!! Lumea bună a muzeelor europene se află la...

Ministrul Culturii anunță lansarea Barometrului de Consum Cultural 2023. Numai 45% dintre români au vizitat un MUZEU, o expoziție sau o galerie de artă...

„Felicitări echipei Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală...

Din aceeași categorie

Categorii populare