Ceata de Feciori sau Ceata Junilor reprezintă cea mai veche formă de organizare a colindătorilor. Se adună de Sfântul Nicolae, când se stabileşte gazda, se alege vătaful, se împart celelalte „roluri” (crâşmar, colcer, tăciunar, etc.) şi se transmit regulile stricte de funcţionare.
Apoi, Ceata de Feciori aduce doi brazi falnici la porta gazdei pentru a marca locul în care, începând din acel moment și până la Sântion, va funcționa cea mai importantă autoritate din comunitate. Obligaţia principală a Feciorilor este să tocmească muzicanții însoțitori ai Cetei, să colinde toate casele în Ajunul Crăciunului și să organizeze jocul în sat în perioada sărbătorilor, asigurând în comunitate o stare de veselie, euforie şi fast până după Bobotează, când Ceata se sparge.
Așa cum aflăm de la folcloriști, colindatul începe noaptea, timp al iniţierii ceremoniale, iar mersul Cetei însoţită de muzicanţi pe uliţele satului, într-un adevărat parcurs magic, situează comunitatea sub cuprinderea unui cerc sacru, cu puternice valenţe apotropaice. Tot în cerc se aşează colindătorii în jurul mesei cu darurile ritualice (devenită în acel moment altar) şi, cu braţele petrecute pe după umeri, îl colindă pe cel mai tânăr din casă, introducându-i numele în textul augural. Apoi îl ridică la grindă.
După numeroasele studii de teren făcute în perioada 1932-1938 în Țara Făgărașului, Traian Herseni arată că în mentalitatea țărănească arhaică, simpla amintire a numelui în colinde era considerată de săteni un fel de vrajă, de incantație, menită să se înfăptuiască. Iar majoritatea colindelor de fată și de băiat au texte de dragoste, cu puternice elemente ancestrale legate de ceremonialul căsătoriei: „Să crească Vasile mare/ Soare!/ Să-l văd vrâstă de voinic/ Soare!/ Pe bun cal încălecându-l,/ Soare!/ Călecându-l şi frângându-l/ Soare!/ Cum frâng junii fetele,/ Soare!/ Şi le iau inelele…” (Colindă de băiat)
Intrând în Ceată, Feciorii sunt iniţiaţi, fiind iniţiaţi împrumută sacralitate în perioada confreriei şi astfel, prin repetarea la fiecare casă – de cele mai multe ori mecanic – a unui text straniu, cu refrene uneori neinteligibile, împlinesc ritualul. Prin reiterarea colindei de zeci sau poate de sute de ori într-o noapte, feciorii activează forța magică a cuvântului, devenind protectori supremi ai comunităţii, aducători de noroc şi belşug, ne încredințează marea iubitoare de tradiți Iulia Gorneanu.
Cu toate că odată cu venirea creștinismului unele colinde au asimilat și elemente religioase, îndeosebi legate de Nașterea Mântuitorului, majoritatea textelor sunt străvechi, adevărate relicve ale ritualurilor solare de sorginte precreştină. Aşa se explică faptul că atmosfera din Ceată este ludică, excesivă, tumultuoasă, amintind de veselia Saturnaliilor sau chiar de acel „desfrâu sacru” al sărbătorilor dionisiace. În această perioadă străbunii noștri credeau că Zeul-An intră în agonie şi moare iar pentru a renaşte se cereau înfăptuite numeroase ritualuri. Astfel, în casele în care sunt fete de măritat și tinere neveste, desfăşurarea jocului imediat după colindat este obligatorie, femeia – ca simbol al fertilităţii – fiind asociată dintotdeauna cu riturile de reînviere simbolică. Iar divinitatea celebrată în vechime în această perioadă a anului nu era nemuritoare prin viaţa fără de moarte ci prin moarte şi renaştere ciclică.
Foto: YouTube, Wikipedia, Facebook
(sursa documentare Iulia Gorneanu- http://iuliagorneanu.ro/)
