O apus luna lui Cuptor. August vine pe negândite, punctual la întâlnirea cu vara, la despărțirea de ea. Fierbinte și năvalnic, întoarce paginile nescrise ale calendarul popular, aduce post și sărbătoare, muncă trudnică în zilele dogoritoare, odihnă răcoroasă în nopțile înstelate. Asa cum ne incredinteaza batranii, lui august i se spune „Gustar” pentru că acum se gustă strugurii. Odinioară, acest gest atât de firesc avea loc într-un context ritualic foarte bine definit. Tot acum „se gustă” fructele de cais cu coacere târzie şi cele de piersic, prunele, merele şi perele de vară. I se mai spune „Secerar”, amintind că-i timpul secerișului, precum și Augustru, Agust, Ogust, după numele primului împărat roman, Augustus Octavian Caesar. La fel ca iulie, august are 31 de zile, pentru că Împăratul a dorit ca luna lui să aibă tot atâtea zile câte are luna lui Iulius Caesar.
sursă documentare: http://iuliagorneanu.ro/
Foto: Kurt Hielscher – ROMANIA Leipzig/F.A. Brockhaus/1933