Calendarul străvechi. La coborâtu’ oilor

”La Sântă Mărie Mare/ Cobor oile la vale, / La Sântă Mărie Mică/ Nu mai rămâne nimică./ Rămân stâni fără stăpâni,/ Strunguţă fără oiţă/ Şi turme fără băciţe./ Cine stân-a mătura?/ Vânturile de-or sufla,/ Pasărea cu aripa. …”

 

Calendarul Pastoral avea si inca isi mai afla ROST in satele din Marginimea Sibiului. Asadar, sfârșitul lunii august înseamnă părăsirea sălașelor de la munte și coborârea turmelor la vale.intr-un ritm stiut numai de ei, de ciobanii pastratori de tarditie. Se stinge focul ritual de la stână, se lasă în urmă viața sihastră a înălțimilor, austeritatea unui trai deloc ușor, poveștile aflate întotdeauna la granița dintre mit și realitate. Transhumanţa a făcut ca civilizaţia pastorală să fie privită drept civilizaţie nomadă. În cazul ciobanilor noștri este vorba despre o deplasare ciclică şi circulară. Atât reperele temporale (coborâtul şi urcatul oilor la munte) precum şi cele spaţiale (satul şi stâna) sunt statornice. Cu toate acestea, păstoritul transhumant de la noi a pus în mişcare turme imense pe distanţe de sute de kilometri, a rânduit drumuri ale oilor şi ale sării, ne-a dat Mioriţa.

Asa cum aflam de la folcloristi, CIOBANIA, în mod tradiţional, era considerată o profesie exclusiv masculină: austeră, cu norme stricte, perioade de adevărată sihăstrie, elemente culturale proprii, ritualuri specifice de iniţiere şi fortificare. Demn de luat inseama, stânele care îngăduiau vizita femeilor impuneau reguli bine definite, interzicând de cele mai multe ori contactul acestora cu turma. Au existat totuşi dintotdeauna şi cazuri de ciobănit familial, la care luau parte şi femeile, îndeosebi în Mărginimea Sibiului şi Ţara Oltului. În schimb, pe latura sudică a munților, ciobanii nu aveau voie să se întâlnească cu femei până de Sântilie, când avea loc sărbătoarea numită „Miţuitul Mieilor” (tunsul mieilor). Tot atunci, tinerii ciobani coborau în sat ca să-și bage drăguțele în „Hora Sântiliei”.(sursa Iulia Gorneanu)

Acum, oile pas molcom catre sat… pe cand se-mbie soarele cu dorul si-i mai bland… pe zi ce trece. Apoi, se pun praznice in vatra satului si rodul trudei de peste vara e binecuvantat in joc si-n cant…

Foto Kurt Hielscher – ROMANIA Leipzig/F.A. Brockhaus/1933

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare