Calendarul străvechi: PROBEJENIA, ziua când se ceartă VARA cu TOAMNA

Astăzi, când biserica ortodoxă prăznuiește Schimbarea la Faţă a Mântuitorului pe Muntele Tabor, revelare a esenței sale divine, calendarul popular ne aduce o altfel de schimbare, o schimbare de timp și anotimp, o purificare de suflet și trup în amintirea ascensiunilor inițiatice spre crestele munților, practicate în vechime.

Potrvit folcloriștilor, 6 august este ziua în care se credea că se amestecă vara cu toamna, când Apollo, zeul suprem al soarelui și al luminii își disputa lumea cu Dionysos, zeul vegetației, al pomilor și al viței-de-vie, al vinului și al extazului. Țăranii spuneau că acum „se ceartă toamna cu vara”, iar ziua hotar dintre cele două anotimpuri au numit-o Probejenie.

Fiind o zi-prag, Probejenia are și puternice valențe de premoniție: se crede că dacă în această zi e soare, toamna va fi călduroasă și roditoare, iar dacă, dimpotrivă, va fi ploaie, noul anotimp va fi capricios, neprielnic recoltelor. Se mai crede că de la Probejenie „nu se mai aleg fructele”, adică nu mai cad din pom până să se coacă și că „florile nu mai au dulceață”, dând de veste că a sosit vremea aducerii stupilor acasă. E momentul considerat cel mai prielnic cositului otavei și culesului viilor cu „cu rod de vară”, după cum susțin bătrânii înțelepți.

Poveștile spun că de Probejenie cei care își doresc din tot sufletul să scape de o patimă, își vor afla leacul. Pentru asta, le vin în ajutor Moşii Schimbării la Faţă, strămoșii totemici care fac legătura între cer și pământ între ceea ce se vede și ceea ce se simte, între dorință și amintire. Lor le aduc femeile satului ofrande bogate în struguri și miere, alimente sacre din cămările zeilor, care în această zi capătă proprietăți vindecătoare.

În înțelepciunea populară, aceasta este o zi a împăcării, ziua în care nu ai voie să te cerți, pentru că cerurile sunt deschise și… fiecare, după puterea și înțelepciunea sa, trebuie să contribuie la echilibrul universului.

sursă documentare: http://iuliagorneanu.ro/

 

 

 

 

 

Sursa foto: teotrandafir.com

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: